Evaluaţi acest articol
(18 voturi)
2 comentarii

Gălăţeanca Ioana Staicu nu împlinise 20 de ani când a ajuns la conducerea United Nations Association Youth Platform of the United Kingdom, care reuneşte organizaţiile universitare și de tineret din Marea Britanie. Studiază Psihologia și Lingvistica la Universitatea din Edinburgh, Scoţia, şi este convinsă că drumurile dificile duc adesea către destinații frumoase. O dovedeşte chiar traseul urmat de fosta elevă a Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri". În vara anului 2016, a lăsat în urmă rude, prieteni, camera ei albastră plină de cărți și orașul natal pe care îl cunoștea ca-n palmă şi a pornit spre un tărâm complet necunoscut. Marea Britanie, care, până atunci, nu însemnase pentru ea decât nişte trupe folk pe care le asculta frecvent şi o copertă de caiet dictando cu imaginea Big-Benului pe ea…

Ioana Staicu face parte dintre numeroşii tineri valoroşi ai Galaţiului care fac performanţă oriunde în lume. În povestea ei se regăsesc şi se vor mai regăsi copii, adolescenţi şi tineri care încearcă, şi sigur vor reuşi, să schimbe lumea în bine. Tocmai de aceea, merită să o cunoaşteţi!

O neaşteptată schimbare

Asemenea mamei sale, Ioana a urmat clasele primare la Școala Gimnazială "Mihai Eminescu" Nr. 28, apoi a susţinut cu succes examenele de intrare la gimnaziu la Colegiul Național "Vasile Alecsandri". Vreme de cinci ani, a dus mai departe o tradiție începută de bunicii din partea mamei, iar apoi de mama ei. "Până în clasa a IX-a, când studiam la clasa de filologie-bilingv engleză a CNVA, nu aveam nicio idee că viața mea avea să se schimbe total. Până atunci, Marea Britanie nu însemnase pentru mine decât o sumă de trupe folk britanice pe care le ascultam frecvent, o copertă de caiet dictando cu imaginea Big-Benului pe ea sau binecunoscutul stereotip al Reginei Elisabeta II bând ceai cu lapte la Palatul Buckingham. Și totuși, în vara anului 2016, a avut loc neașteptatul pas - lăsând în urmă rude, prieteni, camera mea albastră plină de cărți și orașul natal pe care îl cunoșteam ca-n palmă, am pornit spre un tărâm complet necunoscut", ne-a mărturisit Ioana.

Profesorii britanici, uimiţi!

A existat, desigur, un şoc cultural şi descoperirea că viața din Anglia nu-i ca-n romanele lui Jane Austen sau ca în filmele cu Harry Potter. Dar şi profesorii Ioanei au avut parte de o surpriză: "Vă spun fără lipsă de modestie și cu mult respect pentru educația primită în România, profesorii britanici au fost atât de uimiți de abilitățile mele academice încât nu știau exact în ce clasă să mă pună. Sistemul lor este puțin diferit, astfel încât școala lor gimnazială este de cinci ani (clasele 7-11), iar liceul este de numai doi ani (12-13) - ca să nu mai spun că în anul 2016 au fost introduse multe reforme educaționale, schimbându-se curricula pentru examenele de Evaluare Națională (numite GCSEs) şi calificativele de la litere (A*-C) la cifre (9-5). Conform vârstei mele, ar fi trebuit să fiu pusă în clasa a 11-a, ceea ce ar fi însemnat să învăț doi ani într-unul pentru a putea trece examenele de GCSE (în stilul curriculei vechi!); alternativa ar fi fost să fiu alocată în clasa a 10-a, să încep pregătirea pentru examen odată cu restul elevilor, dar să termin școala cu un an mai târziu.

De teamă că nu aș putea face față unui volum mare de materii în limba engleză, am ales prima opțiune. Rezultatul? După două săptămâni, i-am rugat să mă mute direct la clasa a 11-a, pentru că deja făcusem majoritatea materiei la gimnaziu în România! Din fericire, profesorii mei au fost foarte înțelegători și m-au susținut în această direcție. Așa m-a ajutat Dumnezeu să trec cu bine 20 și ceva de examene pentru a (re-)intra la liceu!", ne-a povestit Ioana.

Trebuia să spargă toţi "pereţii de sticlă"

Proaspăt intrată în ultimul capitol de școală, Ioana a ales, din nou, un drum neobișnuit. Dacă studenții de A-level (echivalentul liceului românesc) aleg trei materii pe care le parcurg în detaliu pentru următorii doi ani, Ioana a ales mai mult: "Eu, având mentalitatea de imigrant că trebuie să sparg toți «pereții de sticlă» și să dau tot ce pot pentru a mă face remarcată, am ales patru materii: psihologie, sociologie, franceză și literatură engleză. Nu a fost ușor, însă cadrele didactice m-au sprijinit enorm și mi-au dat motivația de a merge mai departe, chiar și atunci când mă simțeam alienată de toți și de toate. În timpul liber, mergeam la conferințe și workshopuri (spre disperarea profesorilor, care uneori mă vedeau doar câteva zile pe săptămână) sau lucram la Decathlon în weekend, pentru a acumula experiență de muncă.
Toate acestea au dat roade, astfel încât am intrat cu succes la Universitatea din Edinburgh, urmând facultatea de Psihologie și Lingvistică. Anul trecut, m-am angajat ca recepționistă la o companie de închiriere birouri, ceea ce mi-a oferit multă experiență administrativă - bineînțeles, nu a mai fost cazul pe timpul pandemiei", ne-a povestit Ioana.

Experienţa universitară

Universitatea Edinburgh, un "Cambridge al Scoției", i se pare perfectă Ioanei, care a avut norocul de a face parte din generaţia studenţilor care încă beneficiază de studii gratuite.
Dacă primul an a fost un adevărat "rollercoaster", acum, în al doilea an, se simte deja matură, la cei 20 de ani pe care i-a împlinit luna trecută. Despre materiile studiate, Psihologia și Lingvistica, spune că sunt mult mai științifice decât ar crede un ochi neavizat. "Nu, nu citesc minți și nu pot vorbi toate limbile din lume, în schimb citesc articole științifice și învăț despre logica din spatele fiecărui sunet sau fiecărei litere (nu exagerez!). Pe lângă asta, fac Statistică și Analiza Datelor, precum și limba spaniolă.

Scoția îmi place mult mai mult decât Anglia, oamenii sunt parcă mai asemănători cu cei din meleagurile natale. Majoritatea prietenilor și colegilor mei sunt de peste tot din lume, ceea ce ne face foarte deschiși la alte culturi, limbi și obiceiuri. Mai recent, am început să cânt în Corul de muzică folclorică europeană, fondat de unul din colegii mei de apartament. Cântăm în greacă, rusă, bulgară și, în curând, chiar și în română!", spune gălăţeanca.

Implicare

Dacă în liceu Ioana s-a implicat într-o varietate mare de activități, de la concursuri de poezie și jurnalism, până la cluburi de dezbateri, în primul an de facultate şi-a găsit locul în societatea de dezbateri MUN a universităţii. Model United Nations sau MUN reprezintă un format de dezbateri care simulează întâlnirile diplomaților de la Organizația Națiunilor Unite. "În martie, fusesem aleasă noul Advocacy & Outreach Officer pentru societatea de dezbateri MUN din Edinburgh. Nu știu dacă există un echivalent în limba română pentru acest titlu, dar rolul meu este să creez parteneriate cu alte organizații, să strâng fonduri și să organizez evenimente cu speakeri specializați în relații internaționale. Împreună cu alți studenți dedicați, am organizat o conferință internațională cu delegații de peste tot din lume - tineri pasionați de arta oratoriei și a negocierilor veniți «să pună lumea la cale» prin intermediul dezbaterilor. Din păcate, a trebuit să anulăm conferința după numai o zi, din cauza virusului, în schimb am învățat enorm de multe în timpul pregătirilor", ne-a povestit gălăţeanca.

United Nations Association Youth Platform

În iunie 2020, rămasă singură în apartamentul de cămin, după ce toți colegii au plecat acasă din cauza coronavirusului, a început să-şi canalizeze atenția spre tot felul de activități online. "Așadar, când am descoperit asociația UNA-YP (United Nations Association Youth Platform) pe internet, m-am gândit că ar fi o oportunitate inedită de a ne extinde conexiunile ca societate. Totul s-a derulat foarte repede ulterior - am devenit reprezentantul EdMUN (societatea de dezbateri din Edinburgh) la întâlnirile bisăptămânale ale organizației UNA-YP și am început să învăț treptat cât de multă colaborare poate avea loc chiar și la distanță, cu oameni pe care nu i-ai întâlnit niciodată în persoană. Am cunoscut tineri care au depus extraordinar de multă muncă în dezvoltarea organizației și în lansarea campaniilor care oferă o platformă de exprimare imensă pentru tineri, iar asta m-a inspirat foarte mult".

"Am fost aleasă, iar asta mi-a dat aripi!"

După câteva luni în care a participat la întâlnirile generale ale organizației, Ioana a aflat că exista un post liber de director interimar de MUN (unul dintre cei şapte directori de la conducere, care reprezentau alte departamente, plus Secretarul General). "Câțiva colegi și chiar unul din directori mă încurajaseră să aplic, însă eu nu m-am încumetat - credeam că nu aș avea destul timp și simțeam deja «sindromul impostorului». Știam că, pe lângă alți oameni din organizație care au participat și organizat zeci de conferințe, eu nu aveam deloc la fel de multă experiență. Altcineva a luat rolul între timp, însă o combinație de circumstanțe controversate a însemnat că, după numai două luni, postul a devenit din nou vacant. Cum nimeni nu mai aplicase și la insistențele celorlalți directori, mi-am luat inima în dinți și am aplicat. Am fost onestă de la început, le-am spus că nu știu totul, dar îmi doresc să învăț și să împărtășesc ideile pe care le am pentru organizație.

Am fost aleasă, iar asta mi-a dat aripi! Totuși, începutul a fost greu, nu din cauză că aveam multe de făcut, ci pentru că nu știam de unde să încep. În timp ce restul departamentelor (Finanțe, Campanii, etc.) aveau deja o bază solidă pusă de directorii anteriori, eu nu am avut nimic din care să mă inspir. Conferințe - aproape zero barat, sau transferate online. Oamenii au devenit dezinteresați în organizația noastră din cauza că toată lumea stă de dimineața până seara zgâindu-se la ecrane pentru cursuri și nu mai are energia pentru a mai sta și la dezbateri pe Zoom încă două ore. Până la urmă, am conchis că cea mai bună strategie este să încep să vorbesc cu fiecare membru în parte.

Astfel, m-am implicat cu entuziasm într-o serie de discuții cu numeroși reprezentanți ai cluburilor de dezbateri MUN din țară, ascultând părerile și sugestiile lor, împărtășind idei de viitor și adaptându-mi strategia de lucru în funcție de fiecare opinie auzită. De asemenea, sunt în procesul de recrutare a câțiva alți studenți în echipa mea - nu pot face treabă bună de una singură! Sau cel puțin nu una de mare impact…", ne-a dezvăluit Ioana.

Ce o mai leagă acum de Galați și de România?

Este întrebarea pe care o adresăm fiecărui gălăţean din Diaspora. Răspunsul Ioanei Staicu ne-a pus pe gânduri: "De Galați mă leagă draga mea bunică, rudele și prietenii, casa în care am crescut… Orașul natal și țara în care m-am născut rămân o amintire plină de stabilitate, liniște și normalitate de care mă agăț de fiecare dată când îmi este greu. Realizez că nimic nu mai este la fel de când am plecat, așa cum nici eu nu mai sunt Ioana de la 15 ani, «ultima versiune» a mea care a trăit în România.

Sunt, de asemenea, conștientă că există foarte multe opinii contradictorii legate de actualul nivel de trai în România, iar asta mă face foarte confuză. Știrile din mediul online nu ajută, iar frânturile de informații auzite de la familie și prieteni nu prezintă o imagine prea optimistă. Și totuși, mereu mă întreb dacă nu există o șansă, dacă nu se poate schimba ceva. Uneori, visând cu ochii deschiși și neinformați, mă gândeam că într-o zi aș putea să mă întorc și să reformez sistemul de învățământ din România - un hibrid între metode britanice adaptate la nevoile studenților români și disciplina de învățare specifică sistemului românesc. Mi-ar fi teamă, însă, că mi s-ar închide gura sau că mi s-ar spune că noi nu avem resursele necesare pentru a face asemenea schimbări. Chiar dacă aș intra în sistemul politic, mi-ar fi teamă că nu aș supraviețui în mlaștina corupției. Totuși, nu m-aș da bătută - tinerii noștri au o capacitate extraordinară, nu ar fi păcat ca străinătatea să beneficieze de exodul creierelor, ridicându-se în rangurile cele mai înalte de finanțare și cercetare, în loc ca România să se reinventeze cu ajutorul lor?

Nu știu dacă acesta este un răspuns bun sau nu, dar ceea ce mă leagă de România este o mică, dar stăruitoare speranță că țara mea se va schimba în bine până la urmă", afirmă cu tărie Ioana Staicu.

Cum se vede peste zece ani

"Cu cât ești mai flexibil, cu atât poți rezista mai bine în lumea asta rapid-schimbătoare", este convingerea Ioanei Staicu. Înclinația ei cea mai mare este să ajute oamenii, și nu neapărat prin imagina obișnuită a psihoterapiei: "După această pandemie, umanitatea va fi slăbită și suferindă, din toate punctele de vedere. Îmi doresc să cercetez cât mai mult și să găsesc o modalitate prin care să sprijin cât mai mulți oameni să se regăsească pe ei înșiși și să-și clădească un drum solid, în special imigranții care caută o viață mai stabilă în străinătate.

Implicarea mea în dezbateri despre relații internaționale mi-a dat, de asemenea, de gândit - mereu mi-am spus că probabil există o influență nescrisă venită de la bunicul meu, Ioan Caranghel (sunt mândră să afirm că a fost primar al Galațiului, și încă unul foarte îndrăgit), pe care nu l-am cunoscut niciodată, însă care mi-a fost mereu model. Mi-ar plăcea enorm să fiu speaker într-o conferință TED și să lucrez cu cercetători și specialiști de peste tot din lume.

Tot ce îmi doresc este să las ceva frumos în urmă, în sufletele oamenilor pe care îi cunosc și pe tărâmurile unde îmi îndemn pașii", spune Ioana Staicu.

 

Citit 12890 ori Ultima modificare Marți, 29 Decembrie 2020 17:14

2 comentarii

  • postat de Talașman Mihai Luni, 28 Decembrie 2020 12:43 82.79.152.*** Link la comentariu
    0
    8

    Când un tânăr plecat la studii în străinătate, face o declarație pe care o reproduc : „ tinerii noștri au o capacitate extraordinară, nu ar fi păcat ca străinătatea să beneficieze de exodul creierelor, ridicându-se în rangurile cele mai înalte de finanțare și cercetare, în loc ca România să se reinventeze cu ajutorul lor?” - îți spui: țara asta poate și trebuie să aibă un viitor!

    Raportează
  • postat de Gabriel Florea Luni, 28 Decembrie 2020 01:16 213.225.34.*** Link la comentariu
    0
    11

    Felicitări Domnișoară!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.