Istoric de mare calibru, membru al mai multor academii din străinătate, Mihai Berza s-a născut la Tecuci, pe 23 august 1907, în familia unui moşier licenţiat în Drept.
A urmat cursurile primare şi gimnaziale în localitatea natală, iar din 1926 a devenit student al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Iaşi. Între 1931 şi 1934 a fost bursier al Şcolii Române din Roma, iar mai apoi a audiat cursurile Şcolii Practice de Înalte Studii din Paris. La finalul acestei perioade de instruire, a devenit doctor în istorie şi doctor docent în filosofie.
Şi-a început cariera didactică în funcţia de suplinitor la Şcoala de Meserii din Iaşi, după care a predat, pe rând, la Bârlad, Fălticeni, Curtea de Argeş şi Bucureşti. În 1941 a devenit secretar al Institutului de Istorie Universală, unde doi ani mai târziu a fost ales director adjunct. După război a fost şef de catedră la Şcoala Superioară de Arhivistică, profesor la Facultatea de Istorie, şef de secţie la Institutul de Istorie, iar din 1963 până în 1978 a ocupat funcţia de director al Institutului de Studii Sud-Est Europene.
Specialist în istoria Evului Mediu, Mihai Berza s-a făcut remarcat prin erudiţie şi prin puterea de cuprindere a întregii activităţi istorice, de la istoria economiei la cea a ideilor sau de la genealogie la heraldică. Studiile realizate în peste patru decenii de activitate l-au consacrat drept unul dintre cei mai mari istorici români din a doua jumătate a secolului trecut. Este considerat unul dintre autorii ale căror lucrări istorice au, în acelaşi timp, o mare valoare literară.
În 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, ulterior fiind, printre altele, vicepreşedinte al Academiei Internaţionale de Studii Bizantine (1971), precum şi membru al Academiei de Ştiinţe şi Arte din Belgrad (1975) şi al Academiei de Istorie din Lisabona (1978).
Mihai Berza a murit pe 5 octombrie 1978, la Bucureşti.
În semn de omagiu, o stradă din Tecuci îi poartă numele, iar un bust al său se află pe Aleea Personalităţilor din oraşul natal.
