Gălăţeni care au uimit lumea - Temistocle Popa

Gălăţeni care au uimit lumea - Temistocle Popa
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Autor a numeroase şlagăre, printre care celebrele „Lalele” sau „Trecea fanfara militară”, compozitorul Temistocle Popa (Mistocli Popa, pe numele real) s-a născut la Galaţi, pe 26 iunie 1921.

A făcut studii muzicale la Conservatorul din Bucureşti şi la Şcoala Militară de Muzică, specializându-se, ca instrumentist, în flaut şi saxofon. A cântat, peste un sfert de veac, alături de orchestrele mai multor teatre de revistă din Capitală, pe scene din ţară şi din URSS, Polonia, Cehoslovacia şi Bulgaria.

Prima piesă pe care a realizat-o a fost „Vântule din zarea albastră”, însă în compoziţie s-a impus destul de târziu, în 1961, prin şlagărul „Lalele”, care i-a deschis calea spre muzica uşoară, de revistă şi de film. Alte piese ale compozitorului gălăţean care au marcat muzica românească în cea de-a doua jumătate a secolului trecut au fost „În rândul patru banca de la geam”, „Astă-seară m-am îndrăgostit”, „Un petec de cer”, „Inimă”, „Cu cine semeni dumneata” sau „Gioconda se mărită”.

„Am compus tot timpul piese simple, fără probleme de intonaţie, care să poată fi interpretate de oricine şi cred că de aceea aproape toate cântecele mele au devenit şlagăre”, spunea, spre finalul carierei, Temistocle Popa.

În cinematografie a compus muzica unor pelicule de mare succes, precum „Veronica”, „Cu mâinile curate”, „Eu, tu şi... Ovidiu” sau „Secretul lui Bachus”.

A fost distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor de 12 ori, între 1963 şi 1985, a obţinut şase premii la Festivalul de la Mamaia, dar şi „Lira de aur” la concursul internaţional de la Bratislava, în 1985. A făcut parte de nenumărate ori din juriile unor concursuri de muzică uşoară, atât în ţară, cât şi în străinătate.

A fost căsătorit cu actriţa Cornelia Teodosiu şi au împreună un fiu, rezident în Canada.

În ultimele zile ale vieţii le-a povestit cunoscuţilor că aşteaptă... trenul de Galaţi. A încetat din viaţă pe 26 noiembrie 2013, la Bucureşti, fiind înmormântat în Cimitirul Ghencea.

Citit 6156 ori Ultima modificare Joi, 13 Februarie 2014 18:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.