Lecţii politice de la alţii/ La coadă cu… preşedintele Parlamentului Norvegian

Lecţii politice de la alţii/ La coadă cu… preşedintele Parlamentului Norvegian
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

În vreme ce mai-marii noştri politici intră pe uşa din dos ca să se închine la moaşte ori icoane făcătoare de minuni, şi ca să-şi procure documentele de care au nevoie, liderii politici ai altora stau la coadă alături de oameni obişnuiţi ca să intre la evenimente la care sunt aşteptaţi. Şi nu ca să puncteze electoral! După ce un vrâncean, Mihai Danţiş, a avut ocazia să călătorească în autobuz lângă primarul Londrei, Sadiq Khan, să stea de vorbă cu edilul şi chiar să-şi facă un selfie cu el, un alt român dă un exemplu despre cum se comportă oamenii politici într-o altă ţară europeană. Potrivit unui articol publicat de platforma Iniţiativa pentru o Justiţie Curată, Iulian Bulai, membru fondator PACT, şi-a făcut o fotografie cu preşedintele parlamentului norvegian, Ole Michael Thommessen… la coadă, unde amândoi îi aşteptau rândul pentru fi verificaţi de personalul de la pază înainte de a intra la un eveniment.

Mărturii pe Facebook

După cum relatează platforma Justiţie Curată, Iulian Bulai a făcut o paralelă cu ceea ce s-a întâmplat recent, la Direcţia de Permise Bucureşti, când preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a intrat în instituţie pe uşa din spate, în timp ce la intrarea principală erau aproximativ o mie de persoane. „Zilele acestea mă aflu în Arendal (Norvegia), unde pentru patru zile vor fi prezenţi politicieni de top din ţara scandinavă, reprezentanţi ai societăţii civile şi reprezentanţi ai sindicatelor din toată ţara. Scopul întâlnirii este de a dezbate cele mai importante provocări ale tării şi cele mai bune soluţii pentru întreaga societate privind politici publice, mediu înconjurător, terorism… you name it. Stau la coadă pentru dezbaterea la care participă toţi liderii partidelor de tineret. Cine stă la coadă în faţă mea? E preşedintele parlamentului norvegian, Ole Michael Thommessen, care aşteaptă ca toată lumea. Şi nu, nu este an electoral. Domnule Tăriceanu, coborâm şi noi printre oameni?”, a scris Iulian Bulai pe Facebook. Iulian Bulai, artist şi publicist, are 28 de ani, este absolvent al Academiei Naţionale de Arte Oslo, al Institutului de Diplomaţie Culturală din Berlin şi al Universitaţii din Siena, dar şi a China Central Academy of Fine Arts Beijing. Este membru fondator PACT, partid înfiinţat în aprilie 2016.

Tăriceanu…

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a mers să îşi reînnoiască permisul de conducere, dar nu a rămas la coada formată în faţa Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, unde erau aproximativ o mie de persoane, ci a intrat pe o uşă din curtea interioară, unde era aşteptat de reprezentanţi ai instituţiei, care l-au condus în clădire şi i-au făcut procedurile pentru eliberarea documentului înainte ca publicul să aibă acces, a dezvăluit săptămâna trecută news.ro După acest eveniment, mai multe instituţii au anunţat că vor face verificări pentru a stabili ce s-a întâmplat. În acelaşi timp a fost trimisă o plângere penală şi la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Ce-ar mai fi de spus?

Poate doar să reamintim mărturia lui Mihai Danţiş, românul care munceşte în Londra, lângă care în autobuz, s-a aşezat tocmai primarul Londrei, Sadiq Khan. După ce şi-a făcut un selfie cu demnitarul şi i-a adresat mai multe întrebări, românul a povestit pentru Justiţie Curată cum l-a perceput pe edilul Londrei: "L-am simţit foarte apropiat de cetăţeni. În calitate de cetăţean, cred că e important să asculte problemele tuturor. Mi-a răspuns sincer la întrebările pe care i le-am adresat. Cred că edilii noştri ar trebui să înveţe multe de la el, chiar e un exemplu. În calitate de cetăţean român, aş vrea ca toţi cei care ne conduc să aibă o viaţă normală, ca noi, cei de rând, care îi votăm. Da, e o apropiere, pentru că nu îi vedem în bolizi de lux şi păziţi până în dinţi. Sadiq era singur în autobuz, nu îl păzea nimeni, mai mult, am avut senzaţia că nu l-ar ataca nimeni, ba, din contră, l-ar iubi, s-ar poza cu el. Mi-am dat seama că nu îi e teamă printre noi, ăştia de rând... E o constatare care îţi dă forţă, ţie, ca om de rând. Să te poţi trezi oricând cu primarul Londrei lângă tine, pe scaun, în autobuz, e ceva extraordinar!”, a mărturisit vrânceanul.        

Citit 3956 ori Ultima modificare Sâmbătă, 20 August 2016 13:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.