Marian Lăpușneanu, prestație puternică în Bulgaria
Miercuri, 03 Iunie 2026 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Sportivul Marian Lăpușneanu, reprezentant al clubului K1 Galați, a avut o evoluție intens discutată în cadrul galei "Senshi 31", de la Plovdiv (Bulgaria). Acesta a concurat într-o piramidă de opt luptători organizată pentru câștigarea centurii "Senshi" la categoria 70 kg.
În primul tur al competiţiei, Lăpușneanu l-a învins pe luptătorul chinez Zenhao, sportiv cu experiență în circuitul internațional.
În faza următoare, gălățeanul l-a întâlnit în ring pe favoritul ...
Ucrainenii cazați în blocul M11 vor plăti chirie
Marți, 02 Iunie 2026 18:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Începând de la 1 iunie 2026, cetățenii proveniți din zona conflictului armat din Ucraina vor trebui să plătească o chirie lunară pentru spațiile de cazare pe care le ocupă în blocul M11, din cartierul social situat pe Drumul de Centură. Decizia a fost luată cu 21 de voturi „pentru” și trei abțineri, de Consiliul Local al municipiului Galați, reunit în ședință ordinară.
„Aprobarea unor măsuri privind situația cetățenilor străini sau apatrizi aflați în situații ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie și în această săptămână. Miercuri, 3 iunie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Gheorghe Asachi, Traian și Brăilei. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DJ 251 la Schela și Pechea, iar pe DN 25, la Șendreni și Tudor Vladimirescu. Pe DE 581, un aparat radar va fi prezent la Berheci. ...
Workshop despre relația dintre medic și pacient
Miercuri, 03 Iunie 2026 08:30 | Publicat în Regional
Facultatea de Medicină și Farmacie va găzdui miercuri, 3 iunie, un workshop interactiv dedicat importanței comunicării în sistemul de sănătate. Evenimentul va fi susținut de profesorul Răzvan Chirilă, specialist în cadrul renumitei clinici americane Mayo Clinic. Activitatea se va desfășura între orele 11:00 și 13:00, în sala 3.9 din corpul MP al facultății.
Workshopul, intitulat „The Role of Communication in Healthcare to Improve Patient and Physician Satisfaction and Clin ...
EXCLUSIV: Cum a ”dispărut” un dosar de corupție de pe rolul Tribunalului Galați. Profesor universitar, în centrul scandalului
Marți, 02 Iunie 2026 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Un scandal de corupție de la Universitatea ”Dunărea de Jos” nu poate fi soluționat de justiția locală. Dosarul ”Mită la Farmacie”, trimis în judecată la finele anului trecut, pentru fapte petrecute în octombrie 2024, a fost deferit pentru competentă soluționare Tribunalului Brăila, deoarece judecătorii din Galați sunt, cu toții, incompatibili.
Din start trebuie spus că dosarul ”Mită la Farmacie”, în care protagonistă este fosta șefă a Casei de Asigurări de Săn ...
Campionatul Mondial de cultură generală, ediţia 2026, se va desfăşura, ca de obicei în ultimii ani, şi la Galaţi. Competiţia va avea loc sâmbătă, 6 iunie, de la ora 12.00 şi va fi găzduită de Otto's Pub, local situat vizavi de "bănci".
Organizată de federaţia internaţională de profil, cu sediul la Londra, competiţia mondială constă în 240 de întrebări, câte 30 din opt domenii standard (istorie, artă-cultură, film-teatru, ştiinţă, stil de viaţă, divertisment, g ...
Ziua Copilului, celebrată cu muzică și dulciuri, alături de CrissMusic
Marți, 02 Iunie 2026 18:20 | Publicat în SOCIETATE
Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită în întreaga lume pe 1 iunie, nu a trecut neobservată nici la Galați. Autoritățile locale, bisericile și multe alte firme şi instituții au organizat activități pentru copii.
„De 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, ușile sediului nostru și timpul echipei noastre au fost dedicate celor mici, care s-au bucurat din plin de o zi specială, plină de zâmbete și voie bună. Muzica, dulciurile, activitățile de pictură, premiil ...
Detaliile tehnice care au pus lacătul pe Palatul Copiilor. Ce a găsit Inspectoratul de Stat în Construcții la Casa „Robescu”
Marți, 02 Iunie 2026 17:00 | Publicat în Prima Pagina
Decizia din luna mai de a sista activitățile cu publicul la Casa "Robescu", clădirea monument istoric ce găzduiește Palatul Copiilor din Galați, a deschis calea unui amplu și necesar proces de restaurare. Pentru a înțelege exact amploarea lucrărilor care vor urma, ziarul „Viața liberă” a solicitat detalii tehnice de la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC).
Instituția a oferit radiografia completă a expertizei realizate de specialiști, explicând punctual care sunt ele ...
Cel mai mare bloc imprimat 3D din Europa, finalizat în Franța
Miercuri, 03 Iunie 2026 11:00 | Publicat în Regional
Cel mai mare bloc de apartamente rezidențiale imprimat 3D din Europa a fost finalizat în Franța. Proiectul a fost imprimat în doar 34 de zile, sub supravegherea a trei operatori, informează Mediafax.
Clădirea are 12 apartamente sociale. Structura principală a fost realizată în doar 34 de zile, cu ajutorul unei imprimante gigantice și al unei echipe formate din doar trei operatori.
Blocul are trei etaje și o suprafață locuibilă de aproximativ 800 de metri pătrați, fiind consider ...
Zeci de firme locale încearcă să suplinească „absența” Liberty
Marți, 02 Iunie 2026 16:00 | Publicat în ECONOMIE
Perioada extrem de complicată pe care o traversează în ultimii ani Liberty Galați, firmă aflată de peste un an în concordat preventiv și așteptând, luna aceasta, a doua licitație pentru activele sale, face ca zeci de firme din Galați să încerce să suplinească absența acesteia de pe piață. Evident, nimeni nu construiește un alt combinat, iar ofertele despre care vom vorbi în continuare sunt cele referitoare la forța de muncă din Liberty și sunt valabile în cadrul Programu ...

