Universitatea „Dunărea de Jos” îi va acorda, la propunerea Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie, titlul de Doctor Honoris Causa academicianului Teodor Dima, originar din Brăila, director al Institutului de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane” din Iaşi. Evenimentul va avea loc joi, 30 mai, începând cu ora 10.00, în Sala Senatului. Cu această ocazie, la Galaţi şi-au anunţat prezenţa alţi doi membri titulari ai Academiei Române: academicianul Alexandru Surdu, ...
Academicianul Paul Bujor a fost unul dintre cei mai importanţi biologi români şi, în acelaşi timp, un dascăl de excepţie, care a pus formarea studenţilor săi mai presus de cariera sa ştiinţifică, considerând că acesta este singurul mod în care ţara poate progresa. S-a născut pe 20 iulie 1862, la Bereşti, în familia lui Gavril Bujor, un modest funcţionar comunal. A făcut şcoala primară şi liceul la Bârlad, unde a fost coleg cu prozatorul Alexandru Vlahuţă. Şi-a susţi ...
Vicepreşedinte al Academiei Române şi, în acelaşi timp, unul dintre cei mai importanţi lingvişti români din toate timpurile, Iorgu Iordan s-a născut la Tecuci, pe 29 septembrie / 11 octombrie 1888, dintr-un tată bulgar şi o mamă româncă. După ce a absolvit Gimnaziul Real de băieţi din oraşul natal, a plecat la Iaşi, unde a urmat cursurile liceale (1908), iar apoi pe cele ale universităţii locale (1911), obţinând licenţe în limba şi literatura germană şi în drept. Ul ...
Pictor de valoare europeană, fondator al unui curent artistic, Gheorghe Petraşcu s-a născut la Tecuci, pe 20 noiembrie 1872, într-o familie cu tradiţii culturale. Şi-a manifestat din copilărie înclinaţiile artistice, astfel că după ce a absolvit gimnaziul în localitatea natală a fost trimis să studieze la Academia de Belle-Arte din Bucureşti. La recomandarea lui Nicolae Grigorescu, tânărul Petraşcu a primit o bursă de specializare în străinătate. După o scurtă perioadă p ...

Dan Berindei: Tezele încă nu circulă liber!

Joi, 19 Aprilie 2012 00:00 | Publicat în CULTURA
  Istoricul Dan Berindei spunea, recent, la Galaţi: „Chiar şi astăzi, când îmi scriu cercetători străini, îmi vorbesc de «spiritul de la Bucureşti» în sensul în care se vorbea despre «spiritul de la Oslo»” când, după Primul Război Mondial, istoricii din ţările învinse nu au mai fost invitaţi la vreun congres mondial până la Congresul mondial de la Oslo. La 89 de ani, a trecut prin trei regimuri politice, de aceea l-am şi abordat din această perspectivă. - A ...
* Eminescologul Dimitrie Vatamaniuc, şi-a închinat cea mai mare parte din viaţă cercetării operei şi, în special, publicisticii „Luceafărului Poeziei Româneşti” *  „Socialismul este o mare nenorocire pentru ţară. Socialismul înseamnă moartea cultului, întoarcerea în primitivism” (Mihai Eminescu) Acasă la academicianul Dimitrie Vatamaniuc, am discutat despre eforturile care s-au făcut, sub oblăduirea Academiei Române, pentru ca previziunea sumbră a lui Perpessic ...
Pagina 2 din 2