O salcie, o fântână şi un Cavaler

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Iată, aici e una dintre fântânile Copilăriei! Din care beam apă când umblam la seceriş, la praşilă, la şcoală, la bibliotecă, la jucat poarca şi ţurca, la păscut vaca mare şi galbenă şi dreptunghiulară, care m-a învăţat botanică şi mi-a dat lapte pentru ca să cresc mare şi viteaz şi naiv... şi care a plâns omeneşte când m-am dus cu tata s-o vândă-n oborul iarmarocului la Drăguşeni! Iată, aici e încă una dintre fântânile a Copilăriei! Cu salcie, ca şi cealaltă! Iată, aici e încă una dintre fântâni! Şi tot cu salcie! Acolo-i dealul unde era grâu! Acolo-i dealul unde era porumb! Unde era mazăre! Unde era vie nobilă! Unde era livadă! Unde erau pepeni!... Acolo-i valea unde era tutun! Dincolo-i coasta unde era grajdul cu boi şi cu vaci şi viţei, căruia nişte demenţi i-au dat foc într-o noapte de iarnă spre primăvară, de-au ars şi au pocnit şi s-au prăjit în lanţuri şi-n frânghii şi-n chinuri toate animalele Gospodăriei Agricole Colective!... Iată, acolo-i Căminul unde venea caravana Cinematografiei şi ne dădea filme cu muşchetari, cu bandiţi, cu piraţi, cu deştepţi şi cu proşti, cu genii şi lichele! Iată, acolo, lângă stejarul acela falnic, lângă teiul acela majestuos, lângă fagul acela secular... l-am cunoscut pe Don Quijote, celebrul Cavaler al Tristei/Veselei Figuri!... Era morar! Era cel mai bun morar de pe pământ!... Acum, nu mai este! Doar câteva urme se mai văd din tot ce-a fost haihuiul cavaler! Cam de-un sfert de secol, din motive superioare, i-a murit şi Scutierul, şi Rosinanta, şi Dulcineea!... Acum, nu cred că-i cazul să exemplific, totu-i praf şi pulbere, totu-i de-o tristeţe exemplară!... Din când în când, ca-ntr-un vis cu ochii deschişi ori închişi, printre toate aceste coclauri şi printre toate aceste foste minunăţii, răsare umbra rătăcitorului şi-mi dictează!
„De mic, am învăţat că don Quijote/ e cel mai bun morar de pe pământ...!.../ şi macină, şi macină (întruna)/ şi dă (la toată lumea) pe cuvânt!.../ şi trece peste deal şi peste vale,/ din moară-n moară!... de pe calul lui,/ dă bun-găsit la cei care aşteaptă/ verzi şi uscate, dulci şi amărui...!.../ salută, se opreşte şi deşartă/ câte un sac la orice om flămând!.../ (ce bune sunt!... ce nene cumsecade!.../ atâţia oameni zic, bătuţi de vânt!)//... Sigur că da!... dar nimeni nu-l ajută/ la aripi şi la pietre... (şi la vis!).../ că trebuie şi astea reparate/ (ca şi lumina ochiului închis)/ cu milă şi răbdare, cu atingeri/ din care-nflăcărarea celui dor/ îl ţine viu, cu noi, pe don Quijote!.../ Iată-l, s-aude: morile nu mor,/ dacă veniţi (acum) să bateţi vântul,/ şi el să bată năzdrăvan, haihui!.../ Ferească Dumnezeu să nu mai umble/ aceste pietre... dulci şi amărui!”//... Nu?

Citit 926 ori Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2020 17:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.