EL ESTE... şi nu-i lipseşte NIMIC

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ţi-am promis de mult că ţi-l arăt. Şi cred că a venit timpul să-ţi arăt ce ţi-am promis. Cred că-i foarte important să te dumireşti (şi tu) că există. Şi cred că te-ai întâlnit şi te întâlneşti cu El în fiecare clipă, însă îţi trebuiesc alt fel de ochi pentru această Revelaţie. Şi, fiindcă nu te-a învăţat nimeni unde stă, cum stă, ce face, ce este, cum este şi ce se spune despre El, nici privirea nu s-a obişnuit să-l observe, să-l iscodească, să-l analizeze. Ori să-l ocolească, ori să-l refuze, ori să-l respingă, ori să-l sfideze. Şi nu poţi depăşi, nu poţi ignora ceea ce nu ştii că există, ceea ce nu poţi descoperi, ceea ce nu poţi înţelege. Nu?
Demult, ţi-am promis că ţi-l arăt. Eu trăiesc de mult cu El. Nu-i frumos. Nu-i urât. Nu cere mâncare. Nu cere apă. Îşi ia singur. Cât vrea şi de unde vrea. Chiar şi tu-i dai în fiecare clipă, deşi nu ştii cui. De fapt, nici nu ştii că-i dai, că i te dai. Nu ştii că eşti în ghearele Lui, la discreţia Lui. Fiindcă nu simţi. Şi simţirea asta nu din aia obişnuită. Mie mi-au trebuit zeci şi zeci de ani de Copilărie ca să am convingerea existenţei Sale cu adevărat într-adevăr. Am jucat ţurca împreună. Am jucat poarca. Am sărit şotronul şi ne-am suit pe supra/faţa nevăzută a Lunii. Am zvârlit cu barda-n Văzduhuri şi-n Sus(uri) ne/vinovate de prezenţa Sa eternă. Am tăiat baierele Cerului. A picat Cerul pe noi. Eu am murit (de fiecare dată) iar El a rămas întreg, intact, corect, viu şi nevătămat. Da, am zis bine: a rămas viu! Fiindcă nu-i doar o existenţă obişnuită, ci-i fiinţă. Se mişcă, trăieşte... însă nu se simte "mişcat". Crede că i se cuvine tot ce gândeşte, tot ce visează, tot ce-şi ia de la fiecare: şi de la cel care-l vede şi-l aude şi-l cunoaşte, dar şi de la cel care nu are (încă) ochi potriviţi pentru Revelarea Lui. Da?
Ţi-am promis că ţi-l arăt. Şi nu pot să nu mă ţin de cuvânt. Mai ales că se apropie Clipa Marii Înfăţişări. Mai ales că te-ai pregătit toată viaţa pentru această Întâlnire de Ultimul Grad. Şi văd că şi ochii ţi-s alt fel de ochi. Şi aud că şi urechile-ţi au alt fel de auz. Şi văd că şi sufletul tău aşteaptă în Măreţia-i Liniştită. Eşti gata?
Uite-l, e chiar lângă tine! E chiar lângă mine! E chiar peste tot! Întinde-ţi mâinile şi mângâie-i conturul! Nu-i aşa că este El? Nu aşa că El este? Nu-i aşa că simţi cum/că faci parte din El? Nu-i aşa că simţi cum/parcă ţi-ai atins propriul contur, că ai pus braţele pe tine?... Uită-te bine!... Şi să nu-l mai uiţi niciodată! El este: NIMICUL! Şi nu-i lipseşte NIMIC: e TOT!





Citit 249 ori Ultima modificare Joi, 27 Mai 2021 22:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.