Lucrare de control la inimă?! Complicată! Complexă! Dificilă! Periculoasă! Mai ales lucrarea de control la inimă deschisă, cu inima deschisă! Dacă n-ai inimă, n-ai cum să dai lucrare de control la ea! Dacă ai, este riscant şi contraindicat să faci dări de samă la inimă! Însă, dacă se cere, n-ai încotro, trebuie să dai! Dar este imperios necesar să fii foarte sincer când te apuci să glosezi pe marginea inimii, în centrul ei, în toiul ei, în braţele ei! Şi, parol, ce fel de coală de hârtie să foloseşti pentru astfel de lucrare delicată? Nu-i bine, oare, să dai lucrare de control la inimă, pe zăpadă? Nu-i bine, oare, să dai lucrare de control la inimă, pe ţărnă? Ori pe apă? Ori pe flacără? Ori pe lumină? Ori pe deşertăciune? Oricum şi oricând şi oriunde, cred că-i bine şi potrivit să scrii aşa: "La început, abia mergea. Şi chiar se oprea (din când în când) pentru hodină. Şi, apoi, o auzeam (iarăşi) cum cântă pe firul sângelui, la deal, spre azi, spre morile de vânt… şi fără să ştiu că am ajuns o catedrală fumegândă! Te rog, opreşte-te mai mult! Te rog, opreşte-te de tot! - aşa-i spuneam. Dar ea (mereu) nu avea timp să înţeleagă. Bătea şi sfârâia frumos, dădea în dor, dădea din rod, dădea-n ruine şi intra-n rugină, sinceră şi bleagă! Adeseori, am vrut s-o bat în cuie lungi până la cer. Să nu mai mişte nici un strop. Să tacă naibii. Să mă lase nedefinit, sub mătăciuni, sub nordul nordului, un ler uitat, banal, necunoscut, numai atât: un braţ de oase! Dar mi-a fost frică. Recunosc. Himere m-au ademenit cu mânuri lungi, cu ochii mari, nepregătiţi să nu se mire: război şi pace fără rost, turte cu hrean şi vin sfinţit, greşeli de vază şi de rând, femei focare de iubire…!... Tot mai târziu şi mai târziu, încet şi moară după moară, suport acest Acum rebel, cu dezlegare la păcat! Ea bate căci nu are cum de dragul unui prost să moară! Bate frumos, bate cântând, bate spre lacrima din sat, spre clopotul care, oricând, cheamă plecaţii în/apoi, pune Veciile pe foc şi face lumea asta blândă…!... Căci altă lume nu cunosc să-mpartă inima la doi şi să-nţeleagă de ce sunt o catedrală fumegândă!
Prezenta lucrare se află în arhivele sentimentale ale Clinicii de Cardiologie din Spitalul Judeţean. O droaie de doctori specialişti în alarme şi fibrilaţii cordiale, în cutremure inimoase… şi-n alte şi-n alte magnitudini ale ceas/ornicului "sine qua non") au stabilit (şi stabilizat) şi concluzionat că numai un infarct universal ar putea opri (morfologic şi sintactic) această Alcătuire cu patru camere: una de luat vederi, una de tortură, una de meditaţie şi una de adio!
