Foaie verde ca cucuta, frunză verde ca dolarul.../ leul se îngălbeneşte mult mai tare ca canarul!/ în zadar îi dă un Mugur, vede înflorindu-i cursul!/ e trimis la zid, la baie, e poftit să plimbe ursul!/ în zadar (ca în poveste) peste cap se dă, cuminte!/ doar în urmă face saltul, parcă n-are înainte!/ face muşchi de fag în bancă, stă-n ciorap, ca prostu-n paie.../ şi, când iese la lumină, pierde calciu, se înmoaie!/ i se fac incizii, frecţii, vrăji cu apă ne-ncepută.../ poate-l vrea (măcar o dată) bursier doamna Valută!/ poate-l ia în cont, în spaţiu, poate-i face vreo ocheadă,/ să se-nvârtă, plin de sine, ca văcarul prin cireadă!/ să îngăduie…(la masă!)...yenii, lira otomană,/ zloţii, şekelii, dinarii, inglişlira suverană.../ şi bsă călărească Rubla de la Nistru pân-la Tisa.../ poate-i pică (lu’ Guvernu’) streşina, tavanul, fisa.../ poate, astfel, i s-aruncă Ne(a)Simţitului, prosopul,/ care şi-a atins, „pa ruski”, repede, Iliesc(u)opul!...//
Greu! cam greu! mai greu ca MIG(ul) nu e nici o zburătoare,/ când se dă dea berbeleacul prin salcâmi, peste ogoare!/ nu-l suportă nici un aer, nu-l mai vrea nici o armată!/ scârţâie ca o dormeză, ca o vacă des frânată!/ şi nici leul, nici vă(leul) românesc nu-l mai ajută/ să alunece pe pistă, să se nalţe din cucută!...//
Ar mai fi o şansă, totuşi...dac-ar fi căscat ca gura/ Prostului, uşor ca Capul, surd şi gol ca Secătura/ care spune: du-te, Planet!...Doamne, Doamne...ce succese/ şi ce hai, ce rapandule, ce adaosuri la trese!...//
Laude, ovaţii, cărnuri, vinuri până cântă cucul!/ toate după cum gândeşte şi măsoară hrebenciucul!/ toate puse să rămână MIG(ul) bleg în atmosferă/ şi să vadă tot mai „dalşe”, cât mai mult în altă Eră!/ să se-ndrepte (hâtru, palid şi convingător ca mielu’)/ spre Necunoscut, spre stratul pardosit cu ozoNelu!// să rostească lumea-n masă: „laif is laif”!...nu dă cu parul/ Dumnezeu, ne veştejeşte foaie verde ca dolarul!...//
[Publicitate: „ies ţăranii hârbuiţi la poartă/ şi se uită între ei se lasă/ amăgiţi de primăvara moartă/ şi se duc să plângă după casă!// s-a uscat cărarea pe costişă/ rupt în patru plugul rugineşte/ către cer privirea lor piezişă/ fulgeră şi vrea doamne fereşte!// roagă-te îşi zic şi chiar se roagă/ nu mai au decât ziua de mâine/ le-a rămas butoiul într-o doagă/ o găină şleampătă şi-un câine!// merg la câmp zadarnic merg întruna/ îl măsoară îl iubesc de-a valma/ şi aşteaptă se se-ntoarcă luna/ să le dreagă cu lumină palma!// li s-au spart opincile-n hârtoape/ dar obrazul le-a rămas subţire/ vor să treacă dincolo de ape/ dar nu mai încap în cimitire!// uneori se suduie se ceartă/ astfel trece ziua ca o farsă/ ies ţăranii hârbuiţi la poartă şi se duc să plângă după casă!”]...(continuarea în ziarul de mâine)...[cacofoniile din acest text sunt intenţionate]
