Vino încet!…vino încet!…/ în mărul dinspre Nazareth, mugurii stau în sinea lor/ şi te aşteaptă până vor vedea tocmai de mult că vii…/ şi-or da-n Florii, şi-or da-n Florii! Şi-or da-n Florii, şi-n frunze-or da/ din ochii lor în Calea ta cel gând…(mereu acelaşi Gând)…/ precum în Cer şi pe Pământ… cel dor…(mereu acelaşi Dor)…/ uşor la greu, greu la uşor… nu te grăbi, Plecarea mea!…/ nu te grăbi, Sosirea mea!… Oare de ce să te grăbeşti,/ Fecioar-a ...

Mă rog să-ţi fie bună dimineaţa, mă rog să-ţi fie sufletul uşor, să poţi ajunge unde vine trenul… ultimul tren…cu-n singur călător… şi pleacă mai departe, mai departe, cu doi, spre gara fără ne/sfârşit, spre gara unde felinare sparte aduc aminte tot ce (n)-am iubit nici eu, nici tu…şi mai aduc aminte că trenul merge numai înainte!   Mă rog să-ţi fie bună dimineaţa, mă rog să-ţi fie sufletul uşor, să poţi vedea cum toatele din urmă se rup şi cad şi ră ...

Se ia o coală de hârtie asemănătoare cu aceea din ziarul de ieri. Însă numai cu o deosebire: să fie mai mare. Adică, mai pe înţelesul celor interesaţi, lungimea să se întindă pe lăţime, lăţimea să se extindă pe lungime…şi amândouă să tindă la Infinit. Apoi, dacă-ţi dă mâna şi dacă te ţin curelele de transmisie dintre proză şi poezie, te apuci să scrii circumstanţial de loc, de mod, de timp şi de meserie, nu în dorul făinii, nu în ciuda sepiei din călima ...

Se ia o coală de hârtie. O coală de hârtie albă, dacă cerneala-i neagră. O coală de hârtie neagră, dacă cerneala-i albă. Se aşează coala de hârtie pe o masă netă. Se aşează călimara în dreapta, dacă nu eşti stângaci...ori invers. Se ia tocul, se sfinţeşte peniţa. Se face semnul crucii spre răsărit, dacă-i seară…şi spre asfinţit, dacă-i dimineaţă. Nu se scuipă în palme. Nu se scuipă nicăieri. Se rosteşte rugăciunea de scrisoare. Se înmoaie peniţa-n ce ...

Şi-aşa i-am spus: nu este nimic precum se zice, nimic precum s-aude, nimic precum se vede…! Nişte deştepţi în spaţiu şi-n timp mă desenează, mă bat (frumos) în cuie, cu faţa la perete,   şi cheamă toată lumea…(din lumea asta lungă, din lumea asta scurtă, din lumea asta bună)… cu trâmbiţe, cu tobe, cu surle, cu fanfare, şi-ncepe vernisajul: aceasta-i o lacună,   acesta-i un hiatus, aceasta-i o greşeală, acesta-i terchea-berchea, aceasta-i puia-gaia, acesta-i trea ...

Sigur că da...unde se uită zmeul (rece, secat) cum ploile se frâng... (să nu-ţi mai pară lutul prea departe)... vin (mâine) să aduc nişte adânc!   Să fie-acolo...este bun adâncul de pus pe rană...(nu se ştie când şi cum se poate răsturna mişcarea)... e cel mai sigur loc de pe pământ!   Să stai lângă adânc şi să nu-ţi pese că ochi iscoditori (dinspre înalt) (s)clipesc până la moarte, să se afle... sunteţi ai lui, şi nu ai celuilalt!   Sigur că da...unde ajung ...

Din vârful dealului, se vede acoperişul casei lui Ion Mocanu, învelit cu tablă neagră. Dar şi învelitoarea căsuţei lui moş Gheorghe: un ţugui de paie aşezate cu atâta pricepere, că nici cel mai afurisit viscol, nici cea mai straşnică furtună nu le poate învrăjbi şi nu le poate zvârli de la rostul lor. Însoţit de imaginea acestui ţugui imposibil de uitat, dar şi de imaginea bătrânului de care mă despărţisem oleacă mai înainte, mă las la vale...şi nu-mi pot struni ...

Moto: „Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbeşte!” (Nichita Stănescu)   Nu mă aşteptam să vină, dar a venit… şi chiar a fost frumos…a fost minunat…! Uite, acum sunt exact în toiul frumuseţii, sunt şi subiect, sunt şi predicat, am deschidere şi dezlegare la toate, am chiar şi infern personal, am totul la unghia mică, am aere de mare, lumea se uită şi-mi strigă bravo! şi halal!   Nu mă aşteptam să vină, dar a venit… şi chiar mâna-n cap mi-a pus ...

Veniţi de luaţi Lumină!…aud clar din partea Cealaltă a drumului care conduce undeva, care aduce de undeva. Veniţi de luaţi Marie!…aud limpede din aceeaşi parte. Oare-i bine să-(mi) las partea Asta de izbelişte şi să trec după Lumină? Oare-i bine să mă duc după Marie? Şi toată recuzita Sfintei Copilării se adună în mijlocul Luminii cu Marie, în mijlocul Mariei cu Lumină, în Epicentrul celei care Naşte Totdeauna! Aş vrea să trec şi eu, dar mi-i frică! Nu ştiu de c ...

Da, exact aşa: Maria începe să mă doară! Mă doare frumos, cu grijă să nu mi se pară că suferinţa nu însemnează purificare! Pentru că, nu-i aşa (?), numai ceastă durere duce la purificare! Altfel, nu se poate! Nimeni nu-(şi) şterge colbul de pe suflet dacă nu intervine suferinţa! Nimeni nu-(şi) suie mintea la cap dacă nu are nici o durere! Se înţelege că suferinţă nu însemnează numai durere în sine! Şi se înţelege că poţi suferi şi fără să te doară! Şi în ...