Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) fost odată - ca niciodată, bineînţeles -o fată de împărat foarte mare -dacă nu ar fi fost, nu s-ar fi povestit                                        această întâmplare (!)(!) împăratul avea grădină - şi un măr în fund,cum spun elevii de liceu -fetei îi făcea toată noaptea curte pe drum                                     şi pe coastă ...

Atunci... aşezată între mine şi soare, mirarea cu pene îmi pare enormă. E o mirare cu pene negre. Această mirare stă tocmai pe vârful salcâmului uriaş din grădina lui bădia Iancu Cujbă. Stă pe o creangă subţire ca vântul care bate cătinel şi o leagănă supt privirile mele lacome de orgoliu şi moarte. Stă şi croncăneşte elegant, sacadat, indiferent, sigur şi mult, spre apus. Spre apusul meu, nu al ei. Că ea, din câte mi-a povestit mama, nu are apus. Nu are nici răsă ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Motto: "plecarea lor n-a fost plecare,/ a fost aducere aminte            că suntem îngeri, fiecare/ cuprins de flăcări şi cuvinte"                                                                     (Iolanda Cremene)(!) ne adunăm ca nişte NĂZDRĂVANI -băieţi săraci şi veseli şi codane -şi alergăm spre satul celălaltca să mâncăm dulceaţă ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) vii acolo, acum, în (de)mult(uri) adânci,să mâncăm licurici şi să mergem pe brâncipână-n dealul cu greieri, cu lună pe jos,ca o soră mai mare cătând făt-frumos (?)(!) vii acolo, acum, până-n valea de-atunci,cu cel zmeu erbivor şi oleacă tălâmb,dar şi singur pe cal, şi stăpân pe porunci,şi pe inima nopţii pitite-n carâmb (?)(!) vii acolo, acum, tocmai unde-am jucatprimul vis, primul plâns de şotron dese ...

Sigur că da!... Uite, doamne, în ce fel de frumos şi înalt dorm femeile mari şi mici, cu păpuşile de tutun alături, alandala, parcă şi ele în copleşire de somn! şi în ce fel de adâncime a Uitării doarme halucinanta Dara, cu o păpuşă de tutun rămasă pe picioare, parcă invocând leagănul, cântecul de leagăn şi legănarea de mai târziu!... (Dara-i fata din poezia lui Don Cezar, fata pe care, în urmă cu două veri, după o discuţie cu poetul în Cimitirul "Eternitatea" ...

Cum să mă desprind şi cum să plec de lângă această minune? risc să mă pupe vreun lup, dar mai stau! risc să aud cum face nuiaua pe spinare, dar mai stau! cu orice preţ, mai stau! stau, adică nu plec! adică fac păpuşi cu frunze de tutun, în continuare! şi mă uit la ea! la mireasa de mai târziu! e tare frumoasă! şi lucrează la fel de frumos!... Uite, e foarte harnică! se uită la mine şi crede c-o admir! o admir, fiindcă o să-i placă şi mamei! şi, uite, mănâncă foar ...

Din colecția „Cele mai triste poezii rămase tablou” (!) toată viaţa, poetul a mers cu ochii numai în pământ, îmbrăcat subţire şi desculţ printre pistiluri şi stamine, a mers de acasă până acasă, de nicăieri până nicăieri, nu cumva să-i crape obrazul şi sufletul de ruşine (!) (!) din când în când, să-şi mai potolească singurătatea, făcea ca mierla, ca paiul de pâine, ca făt-frumos, şi ducea buzunarele pline cu grăunţe la moara dracilor, şi vorbea despre ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) e noapte închisă-n odaie/ şi neagră ca pasărea Poe -mă duc să deschid o fereastră/ cu gândul că sufletul tăudeparte, acolo şi singur/ nu poate să stea, şi îl rogsă plece, degrabă, la mine.../ tai lemne, l-aştept şi fac foc,scriu vorbe la flacăra sobei,/ că altă lumină nu am,le zgârii frumos, pe-ntuneric,/ pe aer, şi lungi până-n geam,apoi le citesc s-aud unde/ şi cum şi de ce am greşit,le şterg şi le ...

Una câte una, cartoafele se aud pocnind în rolă, semn că-s aproape gata, că trebuie scoase şi date la lucrătoare, că se ard!... Şi ce lucrătoare! printre acestea, eu sunt singurul lucrător cu sexul opus, singurul "nimerit" într-o clacă alcătuită numai din femei mari şi mici, dar foarte frumoase, toate, mai ales cea pentru care cheltuiesc atâta strădanie şi vlagă!... Uite, chiar acum, prezumtiva mea soacră ia un ciur din dulap şi merge să scoată cartofii! uite, chiar acum, ...

Tu eşti vinovată! din cauza ta m-a chelfănit mama! rău de tot m-a chelfănit! şi mi-a zis să nu urlu când îmi pune nuiele pe spinare, că-i rişca după aia! şi să nu cumva să dau vina pe tine, că-i şi mai abitir! şi să nu-i mai ies din cuvânt, câte zile o avea, oi avea!... Sigur că da! în faţa Sfinţiei Sale, a Mamei, adică, n-am zvârlit motanul în bătătura ta, n-am îndrăznit să nu iau toată vina în contul meu!... Dar, uite, în scrisoare asta, trebuie să mă desc ...