O persoană a ajuns la spital, unde a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost victima unui accident rutier produs în urmă cu două zile. Evenimentul a avut loc în jurul orei 8.40, pe strada Brăilei, la ieșirea din Galați spre Movileni.
Oamenii legii au constatat că un șofer de 66 de ani din Galați, în timp ce conducea un autoturism pe banda 1 a străzii Brăilei, a efectuat o manevră de trecere de pe banda 1 de circulație pe banda 2, fără să se asigure. Neatenția acestuia a dus la acroșarea unui alt autovehicul, condus în aceeași direcție de un bărbat de 46 de ani. În urma impactului dintre cele două autoturisme, al doilea conducător auto a fost rănit, fiind necesar transportul său la spital, pentru primirea de îngrijiri medicale. Bărbatul nu a rămas internat.
"La testarea alcoolscop, rezultatul a fost negativ în ambele cazuri, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă", spune agent-șef principal Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Galați.
A schimbat banda de mers fără să se asigure Scris de Raluca Ichim

Etichetat cu

Raluca Ichim
Articole recente - Raluca Ichim
Premiul special la Concursului Național de Referate și Comunicări Științifice Două medalii de bronz la Olimpiada de Inovare și Creație Digitală pentru Galați Atac aerian pe teritoriul ucrainean, aproape de Galați și Brăila Profesorii, pentru a cincea zi în stradă împotriva noii legi a Educației Categoriile de persoane care vor plăti obligatoriu CASS
Mai multe din această categorie: