Noul Contract Colectiv de Muncă din combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi s-a semnat, luna trecută, într-o atmosferă foarte tensionată, pe fondul unor proteste ale siderurgiştilor care au continuat şi după încheierea negocierilor. În acest context, directorul general Bruno Ribo a acceptat să ofere un interviu în exclusivitate „Vieţii libere”, cu cărţile pe masă, în care să vorbească despre cifrele financiare ale noului contract colectiv, despre salariile siderurgiştilor şi despre diferenţele dintre veniturile acestora şi ale expaţilor, dar nu numai.
- Negocierile la Contractul Colectiv de Muncă al Combinatului au început de la o solicitare primară a sindicatelor de 25% și o ofertă inițială din partea administraţiei de 50 de lei brut și s-au încheiat cu un acord. Cum comentați termenii acestuia?
- Aceste negocieri au fost mai dificile comparativ cu cele din anii trecuți. Există un complex de motive. Dar, înainte de a expune aceste explicații, aș dori să subliniez faptul că suntem la curent – în detaliu – cu toate eforturile personale ale angajaților noștri de a oferi mai multe resurse familiilor lor, de a-și crește mai bine copiii, de a avea grijă de părinți și de cei dragi. Deopotrivă, vrem să lucrăm în siguranță, dar și să avem un salariu decent, motivul fiecăruia dintre noi de a munci.
Într-adevăr, avem de-a face cu o degradare a standardului de viață pentru mulți români de când criza a lovit, în 2009. Și asta pentru că economia a scăzut și de-abia acum începe să-și revină. Noi am fost afectați în mod special din cauza specificului pieței pe care activăm. Este la fel de adevărat că în toți acești ani am cerut colegilor noștri să facă multe eforturi. Toate acestea au pus o presiune severă pe venituri.
Rata de schimb leu-euro a afectat, de asemenea, nivelul de trai. Creșterea administrativă a salariilor din sectorul public a aprins, în mod natural, speranțele de creșteri și în sectorul privat. Nu în cele din urmă, aș vrea să amintesc și înrăutățirea climatului de afaceri din România și mă gândesc aici la decizii care afectează sustenabilitatea unor companii, inclusiv a noastră.
Toate acestea au indus o speranță normală de a avea venituri mai bune, inclusiv pentru siderurgiști. Însă, în cazul nostru, speranța s-a ciocnit de imposibilitatea de a o face în măsura în care s-a dorit.
Spre deosebire de sectorul bugetar, salariile noastre nu vin de la contribuabili, ci de la clienți. Iar aceștia nu ne plătesc dublu pentru același produs, astfel încât noi să putem dubla salariile. Dimpotrivă, acționăm într-una dintre cele mai dificile piețe din Europa, cu cele mai mici prețuri la produsele din oțel, cu concurenți din Turcia, Ucraina, Rusia sau China. Piața noastră nu este suficient protejată de legislația românească ori europeană în fața pericolului concurenței neloiale.
Cred, însă, cu tărie, că – prin dialog și negociere cu reprezentanții salariaților – am făcut ce s-a putut mai mult pentru a ne apropia de cereri și pentru a compensa eforturile siderurgiștilor din ultimii ani. Cele mai mici venituri cresc în acest an cu 15%, pe fondul unei inflații prognozate de numai 3%. Muncitorii vor câștiga cu 200 de lei brut mai mult, iar valoare bonurilor de masă a crescut cu 100 de lei net. Este un fapt: aceasta este cea mai mare creștere din ultimii 15 ani.
Dar am vrut să creștem salariile cât de mult s-a putut pentru a compensa eforturile salariaților, măcar în parte? Cu siguranță da, am vrut acest lucru, la nivelul maxim pe care ni-l putem permite.
A fost acesta nivelul maxim posibil? Am mai explicat faptul că, în ciuda crizei, și mulțumită uriașului program de investiții de 400 de milioane de euro (început în 2011 cu Furnalul 5), situația noastră este mai bună față de perioada 2009 – 2013. Însă, revenirea este departe de a fi încheiată.
Este ca în gospodăria fiecăruia dintre noi. Acum câștigăm suficienți bani să ne plătim alimentele, gazul, electricitatea, îmbrăcămintea, însă nu și rata la casă. Pentru Combinat este același lucru: rezultatele noastre operaționale sunt pozitive, dar încă nu am revenit pe profit. Compania-mamă încă acoperă cea mai mare parte a investițiilor și capitalul necesar startării producției.
- Credeți că un salariu brut care începe de la 1.900 de lei (aproximativ 400 de euro) reflectă cu acuratețe calitatea, volumul și riscurile asociate muncii siderurgiștilor?
- Colegii mei sunt oameni muncitori, disciplinați și pricepuți, dedicați deopotrivă Combinatului, precum și comunității. Cum am mai spus, știm bine greutățile cu care se confruntă zilnic. Dar, din păcate, în acest moment a face mai mult în sensul creșterii veniturilor ar pune în pericol viitorul nostru. Trebuie să continuăm să investim. Salarii mai bune vor fi atunci când vom reuși să modernizăm Combinatul, vom fi mai eficienți și productivi, când ne vom adapta la slujbele viitorului.
- Negocierile s-au concentrat pe includerea sporului de condiții grele în salariul de bază. De ce? Ar fi provocat acest lucru pierderea grupelor de muncă?
- Nu, deloc. Propunerea noastră nu ar fi afectat încadrarea în grupele de muncă, nu e nicio legătură. Am propus acest lucru, alături de un contract pe doi ani, în intenția de a proteja mai bine angajații în acest mediu economic instabil. Dar, într-un final, ambele propuneri au fost respinse probabil și pentru că nu le-am explicat suficient de bine. Acum trebuie să căutăm soluții care să acopere impactul financiar negativ apărut ca urmare a respingerii acestor propuneri.
- Negocierile s-au desfășurat pe fondul unor proteste spontane în Combinat. Cum au afectat acestea rezultatul negocierilor? Au fost date sancțiuni disciplinare celor care au protestat, inclusiv împotriva unor ucenici, așa cum s-a relatat în mediul online?
- Negocierile s-au desfășurat pe mai bine de 2 luni și nu s-au referit doar la salarii. Într-adevăr, am trecut printr-o perioadă cu turbulențe legate mai ales de Contract.
Angajații și-au exprimat public opiniile și îngrijorările lor privind situația actuală și privind viitorul. Înțelegem și împărtășim aceste îngrijorări!
Ca management, acceptăm opiniile și punctele de vedere diferite, însă – într-o societate deschisă cum este a noastră – nu putem accepta nicio formă de încălcare a legii, violență, insulte ori amenințări.
Negocierile sunt în cadrul stabilit de lege și se desfășoară cu reprezentanții lucrătorilor. Situația reală a companiei este cea care stabilește limita între ce se poate și ce nu se poate face.
Mai există și un alt unghi de analiză. Atunci când încercăm să rezolvăm problemele de azi, trebuie să fim cu un ochi și pe viitorul Combinatul, să asigurăm nu doar slujbele de azi ci și pe cele ale copiilor noștri.
- După ce Contractul a fost semnat, activitatea unor laminoare a fost afectată de întârzieri în repornirea acestora și opriri. Acest lucru arată că unii dintre lucrători nu au fost mulțumiți de rezultatul negocierilor. Vă este teamă că un nou conflict ar putea reapărea?
- Este adevărat că un număr de angajați a oprit câteva linii de producție ceea ce este – cu siguranță – ilegal. Dar oprirea liniilor nu a fost doar ilegală, ci a adus și pierderi financiare suplimentare.
Cu toții trebuie să înțelegem că acest lucru afectează nu doar situația Combinatului, ci – într-un final – situația privată a fiecăruia dintre noi. Banii pierduți nu vor putea fi folosiți pentru alte scopuri și reprezintă o pagubă. Cu toate acestea, am încredere în judecata colegilor mei și că aceasta va învinge. Încă o dată, acest Contract aduce o îmbunătățire semnificativă.
- Înainte de privatizare, când Grupul Mittal a preluat Combinatul, salariile erau mai bune ca media economiei românești. Acum situația este diferită. Cum comentați?
- Este o întrebare foarte bună și aș vrea să-mi permiteți să intru în detalii. Haideți să ne gândim un pic și să punem cărțile pe masă.
Înainte de orice, trebuie spus că este adevărat că salariile siderurgiștilor erau relativ mai bune în acei ani. În termeni absoluți nu e așa, pentru că toată lumea uită că nevoile de consum erau altele atunci. Dar ridic întrebarea: erau acele salarii mai bune pentru că productivitatea era mai bună atunci?
Nicidecum! Și cu riscul de a-i supăra pe cei care sunt prizonieri ai nostalgiei, cred că trebuie să înțelegem că acele salarii erau, de fapt, efectul unei mari minciuni economice. Combinatul era de stat, acoperea 3-4% din PIB din comenzi de stat, iar în fundamentarea salariilor nu se lua în calcul productivitatea sau situația economică reală.
Este simplu să dai salarii bune când acționezi într-o economie de stat sau în sectorul public și mult mai complicat când banii de salarii vin de la clienți.
Cea mai bună dovadă este că „bula” în care trăia Combinatul s-a spart imediat după Revoluție, când a rămas de stat, dar s-a confruntat cu cruda realitate a pieței, iar efectul a fost că nu se puteau plăti lefurile. Nu mai trăim demult în acea bulă și noi toți trebuie să înțelegem o dată pentru totdeauna că NICIODATĂ nu ne vom întoarce acolo.
Haideți să spunem adevărul până la capăt și să luăm în considerare și un alt element. În anii ’80, toți producătorii vest-europeni de oțel au introdus computerele și automatizarea de bază în procesele de producție. Rezultatul? Numărul de angajați a scăzut cu până la 75% în multe țări, inclusiv în Franța, țara mea de origine.
Din păcate, Combinatul nu a trecut prin această etapă – numită Industry 3.0 – din evidente motive sociale și politice. S-a preferat conservarea muncii fizice în detrimentul modernizărilor tehnice. Aceasta este, de fapt, una dintre cele mai importante explicații privind situația noastră actuală.
Așa că, acum, suntem forțați să facem acele modernizări peste care s-a sărit în anii ’80 și să implementăm și etapa următoare – digitalizarea producției – adică ce se întâmplă acum în toată lumea. Siderurgistul de mâine nu va căra un ciocan după el, ci își va opera echipamentul cu un smartphone.
Vă puteți imagina, de exemplu, un sector de expediție a produselor cu macarale operate de computer, care folosește lasere ce citesc coduri de bare aplicate pe produse și care le încarcă în camioane? Nu puteți vedea acum la Galați acest lucru, însă este o realitate în unități-surori. Alt exemplu: înainte aveam mai mult puncte de comandă în Oțelărie, acum le-am concentrat într-unul singur. Aceasta este digitalizarea. Avem două opțiuni: să ne modernizăm rapid Combinatul sau să închidem.
Întorcându-mă la întrebare: chiar dacă nu sunt îndestulătoare, facem eforturi ca salariile noastre să fie la media sau chiar peste media industriei noastre din România. Vorbesc aici despre cifre oficiale, nu despre impresii.
- Sunt astăzi voci din interior care reclamă diferențe mari de venituri între muncitori și management, în special referitor la expați. Unii vorbesc despre „dublu standard”, adică unii plătiți ca în Vest, dar care lucrează în Est. Ce spuneți?
- Este, de asemenea, o întrebare bună. M-aș referi la început la diferențele între muncitori și ceilalți angajați. Desigur, aceste diferențe sunt reale. E normal acest lucru și ar trebui să încetăm să ne gândim că ar trebui să fim cu toții plătiți la fel. Dar în cazul nostru, aceste diferențe sunt mai mici față de cele înregistrate în industria noastră. În ultimii ani am decis cu reprezentanții salariaților să creștem salariile în sumă fixă tocmai pentru a proteja mai bine pe cei cu venituri mai mici și a micșora din diferențe.
Să vorbim și despre expați: un mic grup de sub 20 de persoane, inclusiv eu, al cărui rol este să ajute Combinatul ca acesta să se transforme mai repede. Acești colegi vin din țări cu salarii mai bune tocmai pentru că acolo de unde vin și productivitatea este mai bună. După transferul de expertiză, responsabilitatea ajunge la specialiștii locali.
Am văzut cu toții rezultatul acestei politici de îmbinare a eforturilor locale cu cele ale specialiștilor externi la Furnalul 5: acum acest furnal este, practic, similar cu cele mai eficiente din Europa. Producție îmbunătățită cu 20% și reducerea consumurilor de combustibil și a emisiilor de CO2 cu 20%. Mai simplu, această modernizare a salvat Combinatul.
Este complet fals să spui că salariile acestor specialiști sunt motiv al imposibilității creșterii veniturilor pentru colegii români. Aș spune că e chiar invers, mulțumită progreselor obținute în transformarea noastră nu am dispărut în 2009, iar acum putem recunoaște, măcar parțial, aceste lucruri în noul Contract.
- La final, dar nu în cele din urmă, puteți estima rezultatele financiare pentru 2017?
- Nu putem discuta detalii pentru că situațiile nu sunt „închise” din punct de vedere legal. Însă, vă pot spune că volumul de producție din 2017 a fost ceva mai redus ca cel din 2016, pentru că în luna noiembrie am oprit fluxul primar pentru 4 săptămâni. Avem la Oțelărie și Furnal un program de investiții de 30 de milioane de euro. O parte a proiectelor de la Mașina de Turnare nr. 4 și de la Cazanul 1 sunt în curs de finalizare. Este o ilustrare a ceea ce spuneam atunci când afirmam că trebuie să ne pregătim viitorul rezolvând dificultățile prezentului.
Acești bani sunt, de fapt, și o injecție în economia locală, pentru că la aceste proiecte au lucrat multe companii din zonă.
Nu trebuie să uităm totuși ceea ce înseamnă Combinatul în economia locală și regională. Suntem cel mai mare producător și exportator din această parte a țării, suntem singurul producător de oțel care nu a închis unități, avem o cifră de afaceri de 800 de milioane – 1 miliard de euro pe an, dar și o companie care în ultimii 8 ani consecutivi a fost sprijinită constant de grupul-mamă (ani în care am plătit salariile fără întârzieri, în ciuda pierderilor), cu investiții de peste 40 de milioane de euro anual și cu o cotă de peste 50% a Produsului Intern Brut al Galațiului.
Suntem circa 7.000 de angajați (cu tot cu contractori) și plătim peste 450 de milioane de euro în economia României și multe alte milioane la bugete, la timp și în deplin respect pentru comunitate.
Salariile oamenilor noștri sunt extrem de importante. De aceea vom continua să lucrăm din greu să salvăm Combinatul, să îl transformăm, să îl pregătim pentru anii ce vin și pentru slujbele viitorului.
Aș vrea să exprim un sentiment personal: nostalgia este bună atunci când vorbim despre misiunea de a continua cei peste 50 de ani de tradiție a producerii oțelului la Galați. Din această perspectivă și eu sunt nostalgic!
Dar, prioritatea mea, ca director general, este în primul rând securitatea oamenilor noștri și a contractorilor. Și văd acum, după implementarea programului nostru intern de conștientizare, care se numește „Avem grijă!”, că tot mai mulți colegi împărtășesc cu mine aceste valori.
După securitatea muncii, singurul punct de pe agenda mea este să transformăm Combinatul și să-i redăm măreția. Toate deciziile noastre, inclusiv cele dificile, au acest scop. Și sunt încrezător ca vom reuși, mulțumită contribuției și eforturilor tuturor colegilor.
