Dividendele vor fi plătite trimestrial

Dividendele vor fi plătite trimestrial
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 13 iunie, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege prin care se acordă dreptul asociaţiilor şi acţionarilor să scoată dividende din societate trimestrial, nu doar anual. În prezent, plata dividendelor în avans se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Proiectul adoptat de deputaţi, prin modificarea Legii nr. 31/1990, prevede: "Dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, opțional trimestrial pe baza situaţiilor financiare interimare și anual, după regularizarea efectuată prin situațiile financiare anuale, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se pot plăti în mod opţional trimestrial în termenul stabilit de adunarea generală a asociaţilor sau, după caz, prin legile speciale, regularizarea diferențelor rezultate din distribuirea dividendelor în timpul anului urmând să se facă prin situațiile financiare anuale".

În prezent, dividendele se plătesc anual, iar plata lor în avans constituie infracţiune, care se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

A fost completată în acelaşi sens şi Legea contabilităţii nr. 82/1991, introducându-se dispoziţii care prevăd că "repartizarea trimestrială a profitului către acţionari sau asociați se poate efectua opţional, în cursul exerciţiului financiar, în limita profitului contabil net realizat trimestrial, plus eventualele profituri reportate și sume retrase din rezerve disponibile în acest scop, din care se scad orice pierderi reportate şi sume depuse în rezerve în conformitate cu cerințele legale sau statutare, respectiv pe baza situațiilor financiare interimare aprobate de adunarea general ă a acționarilor sau asociaților, după caz".

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) susţine această iniţiativă legislativă, care vine în sprijinul deţinătorilor de părţi sociale şi acţiuni, în mod special în IMM-uri, în care funcţia de administrator de cele mai multe ori aparţine deţinătorului de părţi sociale. Acordarea posibilităţii de a se plăti dividende trimestrial, este un ajutor pentru aceştia, administratorii şi deţinătorii de părţi sociale din IMM-uri fiind cei mai afectaţi de plata anuală a dividendelor, fiind nevoiţi de multe ori să recurgă la alte modalităţi pentru a-şi asigura traiul lunar, afirmă reprezentanţii întreprinzătorilor.

"Plata trimestrială a dividendelor este o măsură de sprijin pentru antreprenorii din IMM-uri, aceştia nemaifiind nevoiţi să aştepte un an pentru plata dividendelor. Prin aplicarea acestei măsuri, având în vedere şi impozitul de 5 la sută pe dividende, se susţine antreprenoriatul în România, încurajând de asemenea și tinerii să îşi deschidă propria afacere. Este o măsură concretă care ar trebui continuată de altele de simplificare, digitalizare, debirocratizare, acestea fiind adevăratele nevoi ale IMM-urilor, şi nu modificarea continuă a Codului fiscal sau alte modificări menite să bulverseze mediul de afaceri", a declarat Florin Jianu, președintele CNIPMMR.

Citit 3555 ori Ultima modificare Duminică, 17 Iunie 2018 19:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.