Produse de economisire pentru populaţie

Produse de economisire pentru populaţie
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Discuția despre modul în care cei ce au de unde pot economisi rațional ar putea să plece de la nivelul redus al dobânzilor practicate în prezent pe piața bancară, îndeosebi în ceea ce privește depozitele clasice (la termen), dar și conturile de economii (la vedere).

Dacă ne asumăm faptul că acest trend descrescător al randamentelor pe care le-ar putea obține economiile clienților persoane fizice este dat de interacțiunea mai multor indicatori macroeconomici și nu se manifestă doar local în România, am putea avea disponibilitatea de a analiza și înțelege mecanismele și diferențele dintre produsele de economisire. Totodată, este evident că ținerea banilor acasă, "la ciorap" sau "la saltea", nu generează niciun câștig, ba, dimpotrivă, ar putea atrage atenția vreunui vizitator "nepoftit".

Depunerea banilor la bancă anulează din start cele două riscuri expuse mai sus, iar prin Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare se garantează în prezent oricărei persoane fizice suma de 100.000 de euro (echivalent lei sau altă valută) per fiecare bancă. La dispoziția clienților stau, în mod uzual, trei variante de economisire clasice: depozitele la termen, conturile de economii și certificatele de depozit. Așa cum îi spune și numele, depozitul la termen oferă posibilitatea depunerii banilor pe un termen prestabilit, de obicei 1, 2, 3, 6 sau 12 luni. Respectarea acestuia este esențială, deoarece o retragere a banilor înainte de împlinirea sa duce fie la pierderea dobânzii acumulate pe toată perioada, fie la plata unei dobânzi extrem de mici. Astfel, tot avantajul oferit de depozit dispare. El se poate prelungi automat, dar la momentul reînnoirii este bine de studiat oferta din acel moment a băncii, pentru a nu intra pe un alt prag de dobândă. O dată cu opțiunea de prelungire automată, există și opțiunea de capitalizare automată. Practic, dobânda acumulată la depozit se adaugă la suma economisită atunci când depozitul se prelungește. La fel de bine, dobânda poate fi transferată în contul curent, de unde banii pot fi retași oricând.

Cei care nu doresc această "legare de glie" pot opta pentru un alt instrument de economisire mult mai flexibil, contul de economii. Acesta îți permite să depui oricând bani în cont, dar și să retragi fără penalizări, când ai nevoie de ei. Acest "cash-flow" permanent schimbă însă și tratamentul pe care îl aplică banca depozitară, mai exact o dobândă sensibil mai redusă decât în cazul depozitului la termen. Aceasta este plătită de regulă la sfârșitul fiecărei luni, în funcție de sumele disponibile în cont în fiecare zi, cu reținerea legală a impozitului datorat statului. De menționat că băncile practică, de obicei, dobânzi diferite în funcție de valoarea rulajului din cont. În acest caz, le revine clienților sarcina de a se informa cu privire la aceste praguri, pentru a nu intra accidental într-o marjă diferită a dobânzii.

Certificatele de depozit sunt din ce în ce mai rar oferite de către băncile comerciale, devenind, cel puțin în ultimii ani, un apanaj exclusiv al statului. Ele funcționează ca un depozit la termen, însă au valori nominale prestabilite, iar subscrierea lor presupune ca suma depusă să fie un multiplu al acestei valori nominale. Dobânda certificatelor de trezorerie poate fi uneori mai atractivă decât cea a instituțiilor bancare, însă și perioada de atingere a maturității este mai îndelungată, chiar 24 sau 36 de luni. Un alt avantaj este conferit de anularea obligativității de plată a impozitului.

În prezent, apetența clienților pentru randamente mai mari și implicit riscuri sporite a determinat instituțiile bancare să dezvolte instrumente de economisire din ce în ce mai complexe, ce vor trebui tratate distinct, într-un material viitor.

Citit 2178 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Noiembrie 2019 17:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.