Peste 240 milioane de euro, contracte semnate prin POR

Peste 240 milioane de euro, contracte semnate prin POR
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 reprezintă unul din cele opt programe prin care România accesează Fondurile Europene Structurale și de Investiții (FESI). POR are în total o alocare estimată de 8,25 miliarde de euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul Uniunii Europene, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Valoarea fondurilor alocate prin POR reprezintă 21,5% din totalul fondurilor europene alocate României în perioada de programare 2014 - 2020. Programul Operațional Regional, finanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), este gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management și este implementat printr-un management coordonat central, cu sprijinul Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR).

Interesul operatorilor privați, dar mai ales al instituțiilor publice în ceea ce privește accesarea fondurilor europene structurale și de investiții oferă o imagine a gradului de responsabilitate cu care este privită dezvoltarea județeană și regională într-o zonă a țării cu o infrastructură deficitară și, pe cale de consecință, văduvită de mari investitori. Recent, pe 7 noiembrie, ADR Regiunea Sud-Est a publicat pe site situația contractelor semnate în cadrul POR 2014-2020, actualizată la 31 octombrie 2019. Dintr-o analiză ceva mai amănunțită, rezultă o valoare totală a acestor contracte semnate de către UAT-uri, alți ordonatori de credite din sectorul public, asocieri între aceștia, dar și operatori economici privați din Galaţi de peste 1,14 miliarde de lei.

După cum era de așteptat, "partea leului" aparține UAT Județul Galați, cu contracte semnate de peste 446 milioane de lei. Din acest total, putem evidenția în special proiecte de infrastructură derulate în parteneriat și cu alte UAT-uri comunale, de valoare mai mare fiind reabilitarea și modernizarea DJ  251 (Matca - Smârdan) - 68,26 milioane de lei și DJ 242 (Vârlezi - Foltești) - 72,2 milioane de lei. Totodată, parteneriatul dintre UAT Județul Galați și Direcția de Sănătate Publică are în derulare creșterea eficienței energetice pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” în cadrul unui contract semnat pentru 69,27 milioane de lei. Alte două proiecte de complexitate deosebită se vor derula în asociere între UAT Județul Galați și UAT Municipiul Galați, nu neapărat obligatoriu în această ordine. Ne referim aici atât la extinderea și modernizarea Variantei ocolitoare a municipiului Galați (valoare contract semnat de 135,2 milioane de lei), cât și la modernizarea liniilor de tramvai și a carosabilului pe străzile Traian Vuia, Henri Coandă și bulevardul George Coșbuc (104,75 milioane de lei). O altă investiție pe fonduri europene de mare amploare, de această dată strict a UAT Municipiul Galați, este reprezentată de modernizarea liniilor de tramvai și a carosabilului de pe străzile Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918, lucrări în valoare de 104,37 milioane de lei. De altfel, UAT Municipiul Galați deține concomitent în portofoliu și alte 16 contracte semnate pe POR 2014-2020, în valoare de 162,44 milioane de lei.

La nivelul UAT Municipiul Tecuci putem menționa un număr de șase proiecte și tot atâtea contracte semnate, de mai mică valoare, ce totalizează 12,92 milioane de lei. Ceva mai consistent este doar cel privind creșterea eficienței energetice a sediului primăriei, în valoare de 7,44 milioane de lei. Alte două UAT-uri comunale au semnat contracte de peste 10,3 milioane de lei, iar alți trei ordonatori de credite au proiecte în derulare pe POR 2014-2020 de 13,25 milioane de lei. La aceste ultime două categorii putem remarca extinderea și modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din satul Tulucești (comuna Tulucești) - 8,12 milioane de lei și reabilitarea termică și creșterea performanței energetice a clădirilor Centrului multifuncțional de servicii sociale Galați, contract în valoare de 6,42 milioane de lei.

În sectorul privat, trebuie remarcat că un număr de 65 de operatori economici au semnat tot atâtea contracte, în valoare de 154,3 milioane de lei. Succes în atingerea unor valori semnificative, printre alții, au avut Agatur SRL - construcție hotel prin modernizare, demolare parțială și extindere clădire existentă (10,09 milioane de lei) sau DMT Marine Equipment SA - dotare cu utilaje și echipamente aferente procesului de producție (9,58 milioane de lei).

Nu în ultimul rând, județul Galați, ca parte integrantă a regiunii de Sud-Est este inclus prin UAT Județul Galați, dar și prin unități sanitare gălățene și ISU Galați, alături de Ministerul Sănătății și de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în alte cinci proiecte de dezvoltare regională, cu o valoare cumulată a contractelor semnate prin POR 2014-2020 de peste 252 milioane de lei. Discutăm aici de priorități ce țin atât de asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu, îmbunătățirea accesului populației la servicii medicale de urgență, inclusiv prin dotarea cu aparatură de înaltă performanță, sau îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale.

Citit 2256 ori Ultima modificare Marți, 26 Noiembrie 2019 18:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.