Tabloul fitosanitar al culturilor de păioase, nefavorabil

Tabloul fitosanitar al culturilor de păioase, nefavorabil
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La solicitarea unor fermieri din diferite zone ale judeţului Galaţi şi în urma controalelor efectuate, şeful Oficiului Fitosanitar Galaţi, Valentin Huciu, a făcut câteva precizari privind starea fitosanitară la cerealele păioase la această dată.

„Odată cu instalarea secetei atmosferice şi pedologice aproape pe întreg arealul judeţului Galaţi, în coroborare cu toleranţa şi rezistenţa soiurilor cultivate în toamna lui 2019, structura şi textura solului, expunerea şi panta terenului, gradul de pregătire a terenului pentru semănat, perioada de semănat, cantitatea şi complexitatea îngrăşămintelor aplicate împreună cu gradul de respectare a celorlalte măsuri din cadrul tehnologiei de combatere integrată, au apărut şi se manifestă în culturile de cereale păioase - cu referire strictă la această dată (11 februarie 2020 - n.red) - boli de natură neparazitară, care nu au fost cauzate de evoluţia vreunui agent de dăunare. Şocurile termice cu diferenţe mari de temperatură între noapte (de la -1 la -5 grade C) şi zi (până la +13 grade C), lipsa stratului protector de zăpadă şi vânturile permanente completează clar tabloul nefavorabil pentru culturile cerealiere prin apariţia acestor boli fiziologice sau fiziopatii. Aceste boli de natură neparazitară se manifestă prin îngălbenirea plantelor şi mai ales a frunzelor (cu precădere, cele bazale), decolorări, uscări ale primelor  frunze etc.”, a declarat Valentin Huciu pentru „Viaţa liberă”.

Citit 1408 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Februarie 2020 18:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.