Viitorii antreprenori gălăţeni, instruiți cu instrumentele Google

Viitorii antreprenori gălăţeni, instruiți cu instrumentele Google
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a lansat, ieri, la Galaţi, proiectul „Social Entrepreneurs Network”, care îşi propune să sprijine, prin finanţări generoase, înfiinţarea a aproximativ 30 de întreprinderi sociale din cele 120 care vor fi selectate iniţial. Proiectul finanţează, cu sume cuprinse între 55.000 şi 100.000 de euro, formarea antreprenorială specifică domeniului economiei sociale, servicii de mentorat şi consultanţă, precum şi suportul în dezvoltarea celor 30 de afaceri selectate pentru finanţare. „Este o iniţiativă de tip pionierat pentru noi, iar viitorii antreprenori selectaţi în urma concursului vor beneficia de parteneriatul pe care CNIPMMR l-a încheiat cu Google România pentru marketingul digital, ceea ce înseamnă că vor beneficia, în cazul trainingului, de instrumentele Google”, a declarat preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu. El a menţionat că a ales Galaţiul pentru acest proiect în detrimentul Constanţei, de exemplu, pentru că „mergem acolo unde oamenii au nevoie”.

La evenimentul de prezentare a proiectului au mai participat noul secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Liviu Rogojinaru (şi el, un prieten al Galaţiului), preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi, Marian Filimon, prefectul Gabriel Avrămescu, primarul Ionuţ Pucheanu, directorii instituţiilor locale partenere ale Patronatului IMM-urilor (AJOFM, ITM etc.), liderul cartel ALFA Galaţi, Romică Gîrneaţă, reprezentanţi ai mediului academic şi ai celui de afaceri.

Citit 1747 ori Ultima modificare Vineri, 21 Februarie 2020 17:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.