Undă verde pentru solicitarea subvenţiilor

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Fermierii gălăţeni vor primi 20,25 milioane lei în contul schemelor de plată unice pe suprafaţă *

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că 31.000 de fermieri au accesat aplicaţia IPA Online şi au completat electronic declaraţia de suprafaţă în vederea depunerii cererii de plată pentru schemele/măsurile de sprijin SAPS 2010.

În total, aplicaţiile depuse se referă la o suprafaţă de aproape 600.000 hectare. La nivelul judeţului Galaţi, de subvenţiile SAPS vor benefica aproape 25.000 fermieri, pentru o suprafaţă de aproximativ 250.000 hectare.

În aceste condiţii, subvenţiile destinate agricultorilor gălăţeni se vor ridica la peste 20,25 milioane lei. 

Reamintim că, prin intermediul aplicaţiei IPA Online, accesibilă la adresa http://lpis.apia.org.ro/, fermierii pot realiza online operaţiunile de identificare şi digitizare a parcelelor agricole, stabilindu-şi astfel declaraţia de suprafaţă.

APIA a dezvoltat aplicaţia IPA Online pentru a veni în sprijinul fermierilor, astfel încât să fie evitate erorile identificate în campaniile SAPS precedente, în ceea ce priveşte completarea cererii de plată.

Precizăm că utilizarea acestei aplicaţii nu este obligatorie şi nici nu condiţionează acordarea sprijinului pe suprafaţă.

Orice fermier poate accesa IPA online, pe baza unui nume de utilizator şi a unei parole de acces furnizate de APIA personal fiecărui fermier şi sub semnătura acestuia.

Dacă solicitantul nu are acces la internet, poate utiliza aplicaţia la Centrele APIA, unde angajaţii au fost instruiţi pentru a oferi asistenţă fermierilor, la sediul Primăriei etc.

Este important de menţionat că fiecare fermier care şi-a completat declaraţia de suprafaţă prin intermediul IPA Online trebuie să depună la Centrele APIA şi o cerere de plată, începând cu data de 1 martie 2010.

Pe pagina web a Agenţiei este disponibil şi manualul de utilizare IPA online.

Citit 577 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.