Modificarea Legii contabilităţii, susţinută de CECCAR

Modificarea Legii contabilităţii, susţinută de CECCAR
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vizavi de subiectul abordat recent şi de noi, privind falsa problemă a anagajării a doi contabili de către fiecare firmă din România, am primit la redacţie poziţia Corpului Experţilor Contabili şi a Contabililor Autorizaţi din România, sub semnătura prof. univ. dr. Marin Toma (FOTO), preşedintele Biroului Permanent al Consiliului Superior al CECCAR.

Astfel, precizează documentul, organismul care gestionează profesia contabilă îi invită pe toţi cei interesaţi, inclusiv pe „contabilii afectaţi” de această propunere legislativă, să se aplece cu calm asupra poziţiei CECCAR vizavi de problema în discuţie, considerată în mod exagerat, şi poate nu întâmplător, subiectul mediatic al zilei.

Propunerea legislativă – o propunere de clarificare

În prezent, legea specială (a contabilităţii) prevede că pentru ţinerea contabilităţii şi elaborarea situaţiilor financiare, o entitate are de ales una din două variante:

-    activităţile contabile să fie realizate prin compartimente proprii - o variantă adoptată în practică de întreprinderile mari;

-    - activităţile contabile să fie externalizate unor persoane sau firme autorizate  potrivit legii – variantă adoptată de regulă de întreprinderile mici şi mijlocii.

În practică a apărut însă o a treia variantă, bazată pe o insuficienţă legislativă privind definirea „compartimentului propriu” şi o mare scăpare din legislaţia muncii (dreptul de a încheia contracte cu timp parţial de lucru  indiferent de importanţa publică a serviciului prestat): „compartimentul propriu cu o persoană angajată cu 2 ore/zi”.

Servicii de interes public

Contrar susţinerilor - care din păcate îşi au originea chiar în unele texte legale - că răspunderea pentru raportările financiare revine administratorului firmei, nu trebuie scăpat din vedere că fidelitatea raportărilor financiare în ce priveşte patrimoniul, starea de sănătate şi performanţele financiare ale întreprinderii este importantă pentru toţi utilizatorii situaţiilor financiare respective.

Acţionarii ştiu că averea lor nu s-a dus pe apa sâmbetei, potenţialii investitori sunt convinşi că investesc într-o întreprindere care prezintă credibilitate prin situaţiile financiare prezentate, băncile şi alte instituţii de finanţare ştiu că fac o finanţare  a unor activităţi rentabile, capabile să le permită recuperarea sumelor împrumutate.

Salariaţii sunt asiguraţi că au un loc de muncă într-o entitate sigură, iar partea ce li se cuvine din produsul muncii lor este corect determinată, bugetul de stat ştie că situaţiile financiare care stau la baza  determinării valorilor impozabile sunt corect elaborate, iar populaţia ştie că situaţiile financiare sunt corect elaborate, obligaţiile fiscale sunt corect determinate şi deci nu există riscul ca guvernanţii să stabilească noi taxe şi impozite sau să le mărească pe cele existente.

De aceea, reglementările europene şi standardele internaţionale şi naţionale ale profesiei pun accent pe satisfacerea de către profesioniştii contabili a unor înalte exigenţe de calitate a serviciilor prestate.

Piaţa gri a serviciilor contabile

Această „a treia cale” a proliferat în ultimii ani astfel că, după unele estimări, ocupă, de la un judeţ la altul, între 15 la sută şi 40 la sută din piaţa serviciilor contabile. Consecinţele existenţei acestui segment de piaţă cenuşie sau gri sunt, evident, negative. „Preocupaţi excesiv” de aspectele fiscale, conducătorii întreprinderilor sunt rupţi de adevăratele şi realele probleme  ale afacerilor lor, care ar trebui să fie reflectate fidel în bilanţurile contabile.

Lipsa de încredere a utilizatorilor în raportările financiare influenţează negativ costul capitalului şi deci dezvoltarea întreprinderii, determină insecuritatea pe termen mediu şi lung a afacerii şi expunerea conducătorilor la acte şi fapte încriminate de legile ţării.

Din punctul de vedere al bugetului de stat, situaţia crează evaziune fiscală şi incertitudini în ce priveşte determinarea bazelor impozabile, aplicarea şi calculul corect al obligaţiilor fiscale.

Pentru contabilul în cauză, situaţia de fapt duce la insecuritatea „afacerii” sale şi expunerea la sancţiunile civile sau penale prevăzute de lege. 

Ceilalţi utilizatori ai situaţiilor financiare (bănci şi alte instituţii de credit, instituţii de asigurare, investitori, salariaţi, etc) pot fi induşi în eroare când iau propriile decizii în legătură cu activitatea întreprinderii respective.

În ceea ce priveşte populaţia, nedeterminarea corectă a obligaţiilor fiscale poate determina Guvernul să introducă noi taxe şi impozite sau să le mărească  pe cele existente.

În concluzie, CECCAR consideră că iniţiativa legislativă coincide pe deplin cu viziunea organismului profesional în legătură cu rolul contabilităţii şi al profesioniştilor contabili pentru dezvoltarea întreprinderilor şi a economiei şi cu preocupările generale pentru însănătoşirea mediului de afaceri, prevenirea evaziunii fiscale şi a altor fenomene negative din economie şi societate.

Citit 1001 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.