Euro a crescut în septembrie cu trei bani

Euro a crescut în septembrie cu trei bani

Sursa foto: Digi24
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Septembrie a fost o lună dificilă pentru leu, care s-a depreciat față de principalele valute, excepție făcând lira sterlină.

Media euro a atins șapte recorduri istorice, ultimul fiind înregistrat vinerea trecută când cursul a urcat la 4,8750 lei.

Miercuri cursul a coborât de la 4,8738 la 4,8698 lei, profitând de scumpirea leului în piața monetară dar și reducerii aversiunii față de risc pe cele externe. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,867 – 4,873 lei, iar față de sfârșitul lui august media a urcat cu aproape 3 bani.

După două zile în care investitorii și-au marcat profiturile aduse de aprecierea monedei americane din săptămânile trecute, piața și-a reglat miercuri evoluția. În cursul nopții euro a crescut până la 1,1755 dolari, piețele răspunzând astfel la prima dezbatere electorală a prezidențialelor din SUA, care a fost dominată de atacuri personale și invective.

Analiștii consideră că principalul pericol este reprezentat de o victorie strânsă care ar putea fi contestată și ar genera neliniște socială, care ar șubrezi revenirea economică.

Cursul dolarului a coborât de la 4,1678 la 4,1617 lei, mai mare cu peste 10 bani față de cel de la finalul lui august.

Moneda elvețiană se deprecia la 1,079 – 1,082 franci/euro iar media ei a coborât de la 4,5176 la 4,5043 lei, mai mult cu 1,25 bani comparativ cu sfârșitul lui august.

Lira sterlină s-a depreciat la 1,0921 – 1,0973 euro, ceea ce a făcut ca media să scadă de la 5,3626 la 5,3406 lei, mai puțin cu 6,71 bani comparativ cu sfârșitul lunii trecute. Această evoluție se datorează scăderii economiei britanice, care a coborât în trimestrul al doilea cu 19,8% față de primele trei lluni ale anului iar începutul anului viitor ar putea veni fără un acord comercial post-Brexit.

După creșterea de marți la 252,6304 lei uncia de aur a coborât la 252,1123 lei, după ce uncia de aur a scăzut de la 1.892 dolari, în cursul nopții, până la 1.882 dolari.

Indicii ROBOR au continuat să crească la valori care se mai înregistrau în urmă cu circa două luni, pe fondul menținerii unei cereri mari de lei în piața monetară, care sunt „ajutați” să devină mai scumpi pentru a încetini evoluția depreciativă a monedei naționale.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 2,09 la 2,11%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 2,10 la 2,11%, iar cel la 12 luni a stagnat la 2,13%.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat spectaculos față de euro, de la 4,5834 la 4,5268 zloți. Media monedei maghiare s-a întărit de la 365,96 la 364,55 forinți.

Bitcoin fluctua pe platformele specializate în culoarul10.700 – 10.900 dolari.

Citit 383 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Septembrie 2020 17:30

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro