Evaluaţi acest articol
(22 voturi)
15 comentarii

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați este lider detașat în ceea ce privește sumele plătite de salariații săi la bugetele de stat. Nu mai puțin de 504 milioane de lei, adică peste 100 milioane de euro, reprezintă sumele vărsate de DGRFP Galați la bugete în ultimii cinci ani, reprezentând taxe, contribuții și impozite pe salariile angajaților. Pe locul al doilea în acest top al contribuabililor care plătesc taxe la Galaţi se situează Spitalul Județean, cu 365 milioane de lei, urmat de Universitatea "Dunărea de Jos", cu puțin peste 263 milioane de lei plătite la buget în ultimii cinci ani.

Nu e un secret pentru nimeni că salariile din sectorul bugetar sunt cu mult mai mari decât cele din sectorul privat. Pentru salariații respectivi, jumătatea goală a paharului este că, la salarii mari, taxele și impozitele sunt și ele mari. Ba chiar foarte mari!
Am solicitat Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Galați datele privind cele mai mari sume plătite, în ultimii cinci ani, de către contribuabilii gălățeni persoane juridice. Clasamentul include, pentru instituțiile bugetare, taxele, impozitele și contribuțiile pe salarii, în timp ce la firmele private se adaugă TVA și impozitul pe profit.
Clasamentul este destul de echilibrat, adică în top 20 sunt 11 instituții și companii publice și nouă firme private. Surprizele apar în partea superioară, unde 9 din 10 cei mai mari plătitori la stat sunt... tot de stat, printre ei făcându-și loc o singură firmă privată, din domeniul energiei electrice.
Așadar, pe primul loc în acest clasament se situează DGRFP Galați, cu 504,239 milioane lei plătite la bugete în ultimii cinci ani. Suma pare imensă, însă poate fi justificată și prin faptul că respectiva regională ANAF are angajați în șase județe, nu doar în Galați. Pe locul al doilea este Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei", cu 365 milioane de lei, iar pe poziţia a treia - Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați, cu 263,335 milioane de lei.
Casa Județeană de Pensii (entitate asimilată angajatorului - precizează AJFP) este pe locul al patrulea, cu 155,376 milioane de lei, iar pe locul cinci este singura firmă privată din Top 10, Next Energy Partners SRL, cu 153,197 milioane de lei. Locul al șaselea este ocupat de Inspectoratul de Poliție al Județului Galați (133,285 milioane de lei), pe poziţia a șaptea este Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Ioan" Galați (112,610 milioane de lei), iar pe locul opt se situează Regia Autonomă Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați (105,143 milioane de lei).
De aici și până la poziția a 20-a, sumele plătite la bugete în ultimii cinci ani sunt mai mici de 100 milioane de lei. Astfel, pe locul nouă este Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați (98,665 milioane de lei), urmată de Municipiul Galați (Primăria și serviciile sale, cu 98,333 milioane de lei), iar pe locul 11 este producătorul de mobilă Staer Internațional SA (85,807 milioane de lei).
Pozițiile 12-20 sunt ocupate, în ordine, de: ICEPRONAV Engineering SRL (proiectare navală - 83,435 milioane de lei), Navconsult SRL (plasarea forței de muncă în domeniul naval - 79,002 milioane de lei), Tribunalul Județean Galați (75,024 milioane de lei), Dialfa Security SRL (servicii de pază - 74,615 milioane de lei), Myosotis SRL (farmacii - 72,101 milioane de lei), Katy SRL (industria textilă - 71,465 milioane de lei), Transurb SA (transport public de călători - 70,646 milioane de lei), Wind River Systems România SRL (realizare software și activități conexe - 67,491 milioane de lei) și, pe locul 20, Citadina 98 SA (construcții - 64,309 milioane de lei).
Sintetizând, cei mai mari 20 de contribuabili gălățeni la bugetele de stat, persoane juridice, au plătit, în ultimii cinci ani, o sumă totală de 2,733 miliarde de lei, echivalând cu aproximativ 557 milioane de euro.

Marii contribuabili, administrați de București

Marii contribuabili gălățeni au fost preluați de București, începând din 2017, și sunt administrați de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Iată de ce de pe lista furnizată de AJFP Galați lipsesc nume importante din economia Galațiului, cum ar fi Damen, Liberty, Arabesque, Mairon, Prutul sau CNFR Navrom.

Citit 5060 ori Ultima modificare Joi, 22 Aprilie 2021 00:10

15 comentarii

  • postat de Sclavi și prosti Miercuri, 21 Aprilie 2021 17:14 5.13.161.*** Link la comentariu
    4
    4

    Cât de nedestepti puteți fi!!!!!
    Adică nu e mai bine să cotizezi lunar ca să ai parte de servicii medicale gratuite sau ieftine și să nu fii ca în SUA,unde dai o groază de bani, dacă îi ai...iar educația să fie gratuită...????Și cine mai scria acum comentarii aiurea pe telefon, dacă nu studia nimeni nimic și erați toți sclavi la patron????

    Raportează
  • postat de Alexutz Miercuri, 21 Aprilie 2021 16:48 5.2.205.*** Link la comentariu
    3
    7

    Propun sa facem cheta sa le luam niste prosoape sa isi stearga transpiratia. Sa fie albe ca se vada munca.......

    Raportează
  • postat de IIsus rastignit an de an Miercuri, 21 Aprilie 2021 14:19 5.13.161.*** Link la comentariu
    26
    6

    @parandarat
    Prietene,profesorii pe care i-ai avut nu au produs nimic,pentru ca tu esti un NIMIC,iar medicii care nu te-au avortat iarasi au gresit...

    Raportează
  • postat de paloma Miercuri, 21 Aprilie 2021 14:13 5.13.238.*** Link la comentariu
    3
    27

    Eu zic sa punem mana de la mana si-i sa-i ajutam...prea napastuiti sunt saracii !!! Mai trebuie sa-si scoata si banii pe spagile care le-au dat la angajare !!!...

    Raportează
  • postat de ss Miercuri, 21 Aprilie 2021 14:10 5.13.160.*** Link la comentariu
    4
    27

    Buna asta cu bugetarii care dau cei mai multi bani la stat insa activitatea lor reprezinta in final un cost pt societate, pt marea majoritate nejustificat, neproductiv, nenimic , la salariatii de la privat e cu totul altceva, toata suma se aduna la buget. La bugetul din care se platesc bugetarii! :))))

    Raportează
  • postat de Statul dă, statul ia. Să tot fi bugetat. Miercuri, 21 Aprilie 2021 12:57 213.233.88.*** Link la comentariu
    4
    22

    ,,Bugetarii dau.....".......păi dau, că tot din banii statului dau......plus valoare, nu au.

    Raportează
  • postat de IonV Miercuri, 21 Aprilie 2021 11:23 86.125.62.*** Link la comentariu
    12
    3

    Absolut firesc, toate sursele semnificative de bani catre buget merg sa cotizeze Central, adica la Bucuresti, la noi, ce ramane printre degete! O autonomie locala dpdv financiar ar fi oprit toti acesti bani de la Damen, Liberty, Arabesque, Mairon, Prutul sau CNFR Navrom. Si atunci da, era ceva de planificat! Asa... Cozonacul se taie in felii groase la Bucuresti si firimiturile care raman pe fund se matura catre judete! POLITICA CU IZ DE oRIENT! Mai exact, de Moscova!

    Raportează
  • postat de paul_7 Miercuri, 21 Aprilie 2021 08:55 109.99.0.*** Link la comentariu
    5
    21

    Bugetarii iau bani de la stat, statul de unde are bani? de la populatie si privati.
    Cu alte cuvinte eu angajat la privat platesc impozite si taxe ca sa aiba de unde sa fie platiti bugetarii

    Raportează
  • postat de imre Miercuri, 21 Aprilie 2021 08:50 89.120.48.*** Link la comentariu
    2
    23

    Pai....sa mai angajeze cateva mii de bugetari ca sa duduie economia Galatiului!!

    Raportează
  • postat de Carmen Miercuri, 21 Aprilie 2021 08:36 5.13.196.*** Link la comentariu
    10
    45

    Daaa, plangem tare de mila sarmanilor de bugetari...
    Cum sunt ei "jecmaniti" de statul rau care i-a angajat sa aiba program fix, program redus, raspundere mica sau deloc.

    Raportează
  • postat de Camil Miercuri, 21 Aprilie 2021 08:18 5.14.138.*** Link la comentariu
    11
    40

    Poliția Română și jandarmeria trebuie desființate pentru că nu produc nimic și protejează parlamentarii.

    Raportează
  • postat de Mascatu Miercuri, 21 Aprilie 2021 07:41 89.136.184.*** Link la comentariu
    7
    46

    Pai sa le mai dea un spor de impozite mari la bugetari, ca ii streseaza fluturasul de salariu.

    Raportează
  • postat de Carmen Miercuri, 21 Aprilie 2021 06:32 5.13.163.*** Link la comentariu
    9
    17

    Tu esti Câtule?

    Raportează
  • postat de Goe Miercuri, 21 Aprilie 2021 06:28 5.13.220.*** Link la comentariu
    6
    44

    Aglomeratie de angajati care nu fac nimic asteptand sa le vina salariul.Directorii din aceste institutii fiind numiti politic.Controalele ce se fac la aceste societati sunt superficiale fara amenzi fara nereguli. Cele mai mari nereguli se gasesc la societatile particulare unde se lucreaza cu adevarat.

    Raportează
  • postat de Parandărăt Miercuri, 21 Aprilie 2021 01:18 77.111.247.*** Link la comentariu
    24
    86

    Doar, de la stat ii iau si la stat ii dau... Adica un fel de "hai sa ne furam caciula singuri", un parandărăt!!!
    Asta cu "Bugetarii Galațiului dau cei mai mulţi bani la stat" e o prosteala care merge la fraieri...
    Bugetarii NU PRODUC NIMIC...nu genereaza plusvaloare, ei doar capuseaza, paraziteaza...
    Bugetarii reprezinta o cangrena, o infectie care omoara organismul (economia Romaniei) pe care il ataca.

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro