Concedii forţate la LTG 2

Concedii forţate la LTG 2
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aproximativ 200 de salariaţi de la ArcelorMittal Galaţi care lucrează la Laminorul de Tablă Groasă 2 vor fi forţaţi să intre în concediu de odihnă câte 4 zile, în perioada 19 mai - 1 iunie, decizia fiind luată de către administraţia Combinatului din cauza lipsei de comenzi de tablă groasă, au informat sindicaliştii de la ArcelorMittal Galaţi.

„Am fost convocaţi la o şedinţă cu administraţia Combinatului, şedinţă în cadrul căreia s-a convenit ca aproximativ 200 de salariaţi de la LTG 2 să intre câte patru zile în concediu de odihnă în perioada 19  mai - 1 iunie”.

„Decizia vine ca urmare a lipsei de comenzi pe tablă groasă. Din acest motiv vor exista opriri ale laminoarelor", a declarat liderul Sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber.

Tiber a adăugat că în cadrul aceleiaşi discuţii s-a convenit că, dacă vor mai exista situaţii  legate de lipsa de comenzi, se vor aplica măsuri similare, fără să se recurgă la şomaj tehnic.

La LTG 2 de la ArcelorMittal Galaţi lucrează în acest moment 850 de oameni.

Producţia de tablă groasă de la Galaţi a fost afectată de lipsa de comenzi şi pe parcursul anului 2009, când s-a recurs în repetate rânduri la concedii forţate şi perioade succesive de şomaj tehnic.

Citit 1311 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.