Euro stagnează de o lună sub maximul de 4,9495 lei

Euro stagnează de o lună sub maximul de 4,9495 lei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Respingerea de către Parlament a guvernului propus de USR nu a afectat evoluția pieței valutare, evenimentul fiind anticipat.

Perechea euro/leu a avut o evoluție apropiată de cea din ultimele săptămâni. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,946 – 4,951 lei, iar cursul a fost stabilit la 4,9488 lei față de 4,9490 lei, în ședința de marți. Reamintim că ultimul maxim al monedei unice de 4,9495 lei a fost atins în 22 septembrie.

Moneda unică s-a stabilizat în culoarul 1,1616 – 1,1652 dolari, investitorii fiind încă marcați de scăderea în septembrie cu 1,3% a producției industriale din Statele Unite. Cursul monedei americane a crescut de la 4,2444 la 4,2570 lei.

Trebuie amintit faptul că moneda japoneză a atins un minim al ultimilor patru ani de 114,70 yeni, evoluție provocată de menținerea unei politici monetare acomodante a Băncii Japoniei.

Media francului elvețian a scăzut de la 4,6190 la 4,6067 lei, iar a lirei sterline a crescut de la 5,8603 la 5,8649 lei.

Prețul gramului de aur a crescut de la 242,8836 la 243,4131 lei, în timp ce uncia s-a stabilizat în culoarul 1.774 – 1.779 dolari.

Dobânzile interbancare au continuat să crească, ceea ce s-a reflectat în majorarea indicilor ROBOR.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut miercuri de la 2,21 la 2,25%, nou maxim al acestui an.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 2,36 la 2,38% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, de la 2,44 la 2,46%.

În regiune, media monedei poloneze s-a depreciat de la 4,5717 la 4,5841 zloți/euro, iar a celei maghiare de la 359,99 la 362,88 forinți/euro.

Începerea tranzacțiilor în piața americană cu ETF-ul ProShares Bitcoin Strategy, care expunere pe Bitcoin, a asigurat o creștere a monedei digitale la 63.560 – 64.360 dolari, foarte aproape de maximul istoric de 64.895 dolari, atins în 14 martie.

Ether se tranzacționa în culoarul 3.830 – 3.900 dolari.

Citit 637 ori Ultima modificare Joi, 21 Octombrie 2021 00:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.