Termenul-limită de 30 noiembrie, până la care firmele mici și mijlocii erau obligate să-și conecteze casele de marcat electronice fiscale la serverele ANAF, nu a fost respectat de foarte mulți agenți economici din Galați. Conform datelor furnizate "Vieții libere" de AJFP Galați, la ora actuală există nu mai puțin de 3.738 de firme în această situație, care riscă să fie amendate cu sume între 8.000 și 10.000 de lei. Excepție de la această obligație fac comercianții care utilizează case de marcat electronice fiscale în zone neacoperite de comunicațiile electronice, caz în care aceștia trebuie să transmită către Fisc Formularul F4110, în format PDF cu XML atașat.
"Până în data de 9.12.2021, în județul Galați au fost conectate la sistemul informatic un număr de 11.234 de aparate de marcat electronice fiscale, din totalul de 14.972 de aparate instalate, ceea ce reprezintă un procent de 75,03%", reiese din datele AJFP, care prezintă și situația aparatelor de marcat electronice fiscale pe categorii de contribuabili. Astfel, la contribuabili mijlocii au fost conectate 1.130 de aparate de marcat, din totalul de 1.345 instalate (84,01%), iar la contribuabilii mici, 10.104 aparate de marcat au fost conectate, din totalul de 13.627 instalate (74,15%).
"În cadrul acţiunilor de inspecţie fiscală aflate în desfăşurare, vor fi avute în vedere verificări asupra respectării prevederilor legale cu privire la dotarea şi conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale al A.N.A.F.", se mai precizează în răspunsul AJFP Galați.
Peste 3.700 de firme gălățene riscă amenzi de la Fisc Scris de Cristinel Luca

Etichetat cu

Cristinel Luca
Articole recente - Cristinel Luca
Arcada avansează cu lucrările în Portul Constanța Avarie electrică de 40 de minute în cartierul Aviației Lucrări și întârzieri pe calea ferată, în Regionala Galați Kaufland și Lidl intră în programul de ecologizare a Dunării Ceferiști din patru județe, mobilizați la calea ferată din Portul Galați
Mai multe din această categorie:
1 comentariu
-
postat de ddLuni, 20 Decembrie 2021 03:3389.137.231.***Va insemna faliment pentru cei care se vor conecta pentru ca nu prea aveau vanzare si daca aveau putina statul le lua jumate deci mai supravietuiau ca mai ciupeau si ei ceva. Intrebarea e daca se mai merita sa ai firma, angajati, sa te zbati si cand tragi linie statul iti ia jumate si tu cu ce mai ramai platesti darile, angajatii si nu mai ramai cu nimic profit. Faliment scrie pe Romania! Statul sa reduca cheltuielile cu aparatul bugetar , sa nu mai taxeze excesiv munca , sa incurajeze productia si exportul , sa nu faca risipa. Si eliminati si pensiile speciale !01