Ușoară apreciere a leului

Ușoară apreciere a leului
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Leul a avut, la jumătatea săptămânii, o evoluție stabilă față de euro, iar cursul a scăzut de la 4,9452 la 4,9445 lei. În piață s-a observat o agitație mai mare, tranzacțiile realizându-se între 4,941 și 4,951 lei.

După decizia BNR de a majora dobânda sa de politică monetară de la 1,75 la 2%/an, nivelul indicilor ROBOR a stagnat miercuri, 12 ianuarie 2022.

Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 3,07 la 3,04%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,20%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, s-a oprit la 3,28%.

Prețurile din Statele Unite au crescut în decembrie cu 0,5%, față de majorarea de 0,8% din noiembrie. Inflația an/an s-a majorat la 7%, cea mai ridicată valoare începând cu iunie 1982.

Evoluția a fost anticipată de piețe, astfel că euro a crescut la 1,1415 dolari, de la un minim de 1,1355 dolari, astfel că media monedei americane a scăzut de la 4,3637 la 4,3541 lei.

Deprecierea monedei elvețiene față de cea europeană s-a temperat, iar cursul francului a urcat de la 4,7108 la 4,7133 lei.

După ce lira sterlină a urcat marți la 1,2009 euro, cea mai ridicată cotație începând cu februarie 2020, rezultat al anticipărilor că Banca Angliei va majora, din nou, în februarie dobânda sa de politică monetară, după decizia surpriză din decembrie (0,15 puncte procentuale la 0,25%), miercuri piața s-a echilibrat, astfel că media lirei a scăzut de la 5,9370 la 5,9315 lei.

Deprecierea monedei americane a majorat plasamentele în metalul galben, care a crescut la 1.815 – 1.824 dolari, astfel că prețul gramului de aur a urcat de la 253,2748 la 254,4439 lei.

Bitcoin a continuat să recupereze teren și fluctua între 42.490 și 44.070 dolari, după deprecierea de luni la aproape 39.500 dolari. La rândul său, ether se aprecia la 3.210 – 3.380 dolari.

Citit 421 ori Ultima modificare Joi, 13 Ianuarie 2022 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.