Amenzi de peste 1,5 milioane lei, pentru muncă nedeclarată

Amenzi de peste 1,5 milioane lei, pentru muncă nedeclarată
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru combaterea fenomenului de muncă nedeclarată, inspectorii de muncă din cadrul ITM Galați au desfășurat, pe parcursul anului trecut, 1.733 de controale, finalizate cu 2.412 măsuri dispuse și 371 de sancțiuni aplicate.  

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Galați a fost de 1.550.100 lei, din care 1,46 milioane lei au reprezentat amenzi pentru munca nedeclarată.

Au fost depistați 56 de angajatori care foloseau munca nedeclarată, precum și 87 de persoane care lucrau fără a se respecta prevederile legale. 57 dintre acestea nu aveau încheiat contract de muncă în formă scrisă, în ziua anterioară începerii activității, la alte 13 persoane nu s-a transmis raportul de muncă în Revisal, cel târziu în ziua anterioară începerii activității. De asemenea, trei persoane lucrau în afara programului de lucru stabilit, iar 14 persoane lucrau în perioada în care aveau contractul individual de muncă suspendat.

„Controalele efectuate au avut ca scop atât identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, cât şi verificări privind: încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial; respectarea prevederilor legale privind suspendarea contractelor individuale de muncă; încadrarea în muncă, în România, a cetăţenilor străini; întocmirea, completarea şi transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor; evidenţa timpului de muncă”, afirmă inspectorul-șef al ITM Galați, Laurențiu Asaftei.

Citit 1363 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Martie 2022 01:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.