Au venit bani pentru firmele care angajează şomeri

Au venit bani pentru firmele care angajează şomeri
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați a primit, la ultima rectificare bugetară, banii necesari pentru plata subvențiilor către firmele care angajează șomeri cu vârsta de peste 45 de ani sau tineri NEET.

Conform Legii 76 din 2002 art. 80 și 85, firmele care angajează pe perioadă nedeterminată șomeri cu vârsta de peste 45 de ani și tineri NEET (persoane cu vârsta cuprinsă între 16 ani și 25 de ani, care nu au loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională) primesc de la stat o sumă lunară de 2.250 de lei, timp de 12 luni, pentru fiecare astfel de nou angajat, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu timp de cel puțin 12 luni. De la începutul anului 2022, în Galați s-au încheiat convenții de plată, din fonduri europene, pentru 247 de CNP-uri - persoane încadrate în muncă din categoriile menționate, conform directorului executiv al AJOFM Galați, Marius Nicula.

Unele firme au pierdut "trenul" subvențiilor, pentru că nu au fost bani la buget

Problema este că, la un moment dat, bugetul AJOFM pentru aceste subvenții s-a epuizat, iar cererile pentru noi convenții n-au putut fi onorate, din lipsă de bani. Astfel, cererile depuse care nu au fost eligibile pentru încheierea de convenții cu finanțare europeană sau au fost depuse după luna aprilie 2021 au rămas în așteptarea fondurilor disponibile în acest sens, după cum ați putut citi în articolul "Nu sunt bani pentru ajutoarele acordate firmelor care angajează șomeri", publicat de "Viața liberă" pe 28 iulie 2022.

Vestea bună este că, la rectificarea bugetară, AJOFM Galați a primit banii necesari plății subvențiilor pentru aproximativ 900 de persoane, ne-a declarat Marius Nicula: "Au fost probleme, nu au fost bani la buget, astfel că au existat firme care au depus documentele necesare, dar nu au încheiat convenții de plată, pentru că putem încheia convenții doar când avem bani. Au fost și firme care au depășit 12 luni de la depunerea documentelor (termenul legal prevăzut de lege) și care au picat de drept. Unii s-au adresat instanței și, dacă vor câștiga, vor primi banii. Acum am primit bani pentru 850-900 de CNP-uri, care sperăm să ne ajungă până la sfârșitul lunii decembrie".

Convențiile în așteptare vor intra în plată în acest an

L-am întrebat pe directorul executiv al AJOFM Galați ce trebuie să facă firmele gălățene care trebuie să semneze convențiile de plată. "Nu trebuie să facă nimic, îi vom chema noi să vină să încheiem convențiile, după care vor intra în plată din luna următoare. Sunt firme în așteptare și de șapte-opt luni, chiar și de 11 luni, cu care vom încheia convenții începând cu 1 septembrie și 1 octombrie", ne-a mai spus directorul executiv al AJOFM Galați, Marius Nicula.

Citit 2935 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Septembrie 2022 13:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.