Precizări privind efectuarea de sponsorizări sau acte de mecenat

Precizări privind efectuarea de sponsorizări sau acte de mecenat
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Modelul și conținutul formularului 177 „Cerere privind redirecţionarea impozitului pe profit sau a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor” au fost aprobate, informează Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați. Astfel, plătitorii de impozit pe profit sau de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, după caz, pot dispune redirecţionarea unor sume din impozitul datorat, în termen de 6 luni de la termenul legal de depunere a declaraţiei anuale de impozit pe profit, respectiv, a declaraţiei de impozit pe veniturile microîntreprinderilor aferente trimestrului IV. Este modalitatea prin care aceste entități pot efectua sponsorizări sau acte de mecenat, ori pot acorda burse private.

Redirecţionarea impozitului pe profit, respectiv a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor pentru sponsorizarea entităţilor persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv a unităţilor de cult, poate fi efectuată doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris la data plăţii sumei respective de către organul fiscal în Registrul entităţilor ori unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.

Termenul pentru soluţionarea cererilor privind redirecţionarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor este de 45 de zile de la depunere, menționează AJFP.

Formularul electronic al D177 poate fi descărcat accesând site-ul anaf.ro, secţiunea Servicii online/ Descărcare declaraţii electronice/ Descărcare declaraţii/ D177.

Citit 907 ori Ultima modificare Luni, 21 Noiembrie 2022 12:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.