Motorină pentru fermieri

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fermierii gălăţeni mai au la dispoziţie doar o săptămână, până pe 10 septembrie, pentru depunerea cererii de acord prealabil în vederea acordării ajutoarelor de stat pentru motorina utilizată în agricultură, informează APIA Galaţi.

„După obţinerea acordului prealabil, emis de către APIA în limita plafonului prevăzut de HG 408/2010, beneficiarii trebuie să depună la centrele judeţene ale APIA o cerere trimestrială pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză”.

„Cererea se depune până la finele lunii următoare trimestrului pentru care se solicită rambursarea şi este însoţită de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul 126/2010”, a explicat Dumitru Buţurcă, directorul coordonator al APIA Galaţi. 

Printre potenţialii beneficiari se numără producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, organizaţiile de producători recunoscute, institutele şi staţiunile de cercetare, IMM-urile care desfăşoară activităţi în domeniul agricol.

Citit 771 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.