Siderurgiştii vor bani mai mulţi

Siderurgiştii vor bani mai mulţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Negocierile Contractului Colectiv de Muncă de la Combinat bat la uşă * Sindicaliştii anunţă că vor cere creşteri salariale pentru siderurgişti * Liderul sindicatului Solidaritatea anunţă că se preconizează o cerere de creştere a lefurilor cu 35 de procente *

Negocierile pentru Contractul Colectiv de Muncă la ArcelorMittal Galaţi pentru 2011, care ar putea începe în câteva săptămâni, se anunţă unele interesante. Cel puţin la nivel declarativ, liderii sindicatelor importante de la Combinat nu concep un altfel de deznodământ decât acela în care salariile celor 9.000 de siderurgişti care mai lucrează aici vor creşte.   

Atât reprezentanţii FSS Metarom, cât şi cei de la Solidaritatea (cele mai importante structuri sindicale de la ArcelorMittal Galaţi) sunt de părere că o majorare a salariilor este necesară după o perioadă de mai mulţi ani în care lefurile au fost îngheţate.

Intenţia acestora de a cere salarii mai mari se bazează însă şi pe faptul că după un an extrem de dificil în care au fost închise capacităţi de producţie, iar piaţa oţelului a suferit, lucrurile au început să se îndrepte. În ce priveşte Galaţiul, oficialii companiei au anunţat o creştere sensibilă a cifrelor economice.

Strategie bazată pe cerere

„Pornim de la ideea clară de a solicita o majorare importantă a salariilor celor care lucrează la ArcelorMittal Galaţi. Există şi o strategie pe care FSS Metarom o are înainte de aceste negocieri, însă aceasta este o chestiune pe care nu dorim să o expunem public înainte de negocieri”.

„Sunt foarte clare argumentele pentru care ar trebui majorate salariile şi vorbesc aici despre creşterea producţiei, despre plecările de anul acesta, dar şi despre faptul că salariile nu au mai crescut în ultimii ani”, ne-a declarat Gheorghe Bezman, liderul FSS Metarom Galaţi.

Mult mai clar în ce priveşte intenţiile pentru viitoarele negocieri a fost liderul Sindicatului Naţional „Solidaritatea” al Siderurgiştilor, Gheorghe Tiber.

Acesta ne-a declarat că după primele discuţii cu cei din conducerea sindicatului, la negocieri, liderii de la Solidaritatea ar putea cere în numele celor pe care îi reprezintă o majorare a lefurilor cu 35 de procente.

„Nu este un procent fix, vom şti exact ce trebuie făcut după ce ne vom consulta membri. Am stabilit că vom cere acest procent după ce am făcut calcule referitoare la creşterea inflaţiei, dar am ţinut cont şi de faptul că producţia a crescut în ultima perioadă”, a susţinut liderul Solidarităţii, Gheorghe Tiber. 

Scurt istoric nefavorabil salariaţilor

Negocierile Contractului Colectiv de Muncă de la combinatul siderurgic se anunţă unele interesante, asta şi în condiţiile în care, în ultimii ani, aceste discuţii s-au încheiat invariabil în favoarea reprezentanţilor administraţiei.

Tari pe poziţii, aceştia au reuşit să învingă sindicaliştii blocând creşterea salariilor şi oferind în schimb diverse bonusuri care nu au reuşit să-i mulţumească pe muncitori. Au fost tulburaţi de acţiunile de protest şi chiar de greve iniţiate de către sindicatul Solidaritatea, numai că aceste acţiuni nu şi-au atins niciodată scopul anunţat.

Amintim că, anul trecut, negocierile dintre patronat şi sindicate au început în luna decembrie, iar sindicatele au prezentat un punct de vedere comun, cerând o majorarea salariilor cu 18 procente dar şi creşterea altor beneficii.

Revendicările sindicatelor au fost respinse de către administraţie, care a susţinut îngheţarea contractului din 2009, inclusiv la capitolului salarizare. Aceasta a oferit însă un bonus reprezentând 5 procente din salariul anual al fiecărui siderurgist.

Propunerea a fost în cele din urmă acceptată de către toate sindicatele, cu o singură excepţie - sindicatul Solidaritatea, care a continuat să ceară majorarea salariilor şi a ameninţat cu declanşarea unei greve până în vara acestui an.

Ultima majorare salarială de care au beneficiat siderurgiştii gălăţeni a fost cea obţinută la negocierile Contratului Colectiv de Muncă pe 2008, atunci când lefurile lor au fost majorate cu doar 9,5 la sută.

Citit 1551 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.