Euro a crescut marţi cu o jumătate de ban

Euro a crescut marţi cu o jumătate de ban
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Leul a rămas decuplat de la evoluția altor monede din regiune și a revenit marţi, 29 august, peste pragul de 4,94 lei. Cursul euro a crescut de la 4,9358 la 4,9418 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau între 4,939 lei, maximul ședinței precedente, și 4,943 lei.

Piața monetară este foarte stabilă, încă de la începutul acestei luni. Modificările indicilor ROBOR sunt marginale și se mențin la minime ale ultimelor aproape 15 luni. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la valoarea stabilită luni de 6,50%, iar cel la 12 luni a coborât de la 6,65 la 6,64%.

Dealerii bancari și clienții lor profită de situația precară în care se află bugetul de stat și au ridicat costurile la care Finanțele pot atrage bani din piață. Trezoreria s-a împrumutat luni cu 678 milioane lei, peste volumul inițial al emisiunii care a fost de 500 milioane lei, la un randament mediu care a crescut la 6,76%. Scadența obligațiunilor este aprilie 2031.

Euro se tranzacționa marți în culoarul 1,0791 - 1,0839 dolari, valori apropiate de cele de luni. Investitorii așteptau publicarea unor date venite din partea economiei americane, printre care încrederea consumatorilor (Conference Board) din august și numărul noilor locuri de muncă create în iulie.

Cursul francului elvețian a scăzut marginal la 5,1679 lei, în timp ce media lirei sterline a crescut la 5,7647 lei.

Prețul gramului de aur a urcat la 282,7609 lei, iar metalul galben se menținea aproape de valorile de luni. Cotațiile fluctuau în culoarul 1.914 - 1.927 dolari/uncie.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 382,22 forinți/euro, iar a celei poloneze la 4,4690 zloți/euro.

Volatilitatea criptomonedelor s-a redus semnificativ în ultimele zile. Bitcoin fluctua în culoarul 25.913 - 26.175 dolari, iar ether se mișca între 1.640 și 1.661 dolari.

Citit 402 ori Ultima modificare Marți, 29 August 2023 17:58

1 comentariu

  • postat de Liviu
    Joi, 31 August 2023 16:23
    5.15.80.***
    Urmaresc frecvent cursul valutar al euro pe curbnr.ro si se pare ca suntem intr-o oarecare crestere si e posibil sa ajungem pana la 4.96 in curand.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.