„Spor natural” de 100 de firme

„Spor natural” de 100 de firme
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Au ieşit de pe piaţă 123 de agenţi economici, dar au „debutat” în afaceri 223 de noi comercianţi *

Chiar dacă încă mai resimte efectele crizei economice şi a unor măsuri „de relansare” economică neinspirate, firmele gălăţene încep treptat să prindă viaţă.

Un indiciu în acest sens este faptul că, potrivit datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în primele opt luni din acest an au ieşit din circuitul economic 1.295 de agenţi economici, în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă a anului trecut, pierderile mediului de afaceri s-au ridicat la peste 4.000 de firme!

Scăderile cele mai consistente au fost în ce priveşte radierile, de la 2.496 de cazuri în ianuarie - august 2010 la 758 de astfel de cazuri anul acesta, şi la suspendări, de la 1.267 de cazuri la 356 de cazuri.

În ceea ce priveşte dizolvările, anul acesta au fost înregistrate 181 de cazuri, faţă de 271 de cazuri anul trecut. Cele mai expuse domenii rămân în continuare comerţul, tranzacţiile imobiliare, construcţiile şi transporturile.

De altfel, percepţia întreprinzătorilor vizavi de mediul de afaceri este una încă destul de rezervată. Potrivit datelor cuprinse în „Carta albă a IMM-urilor 2011”, realizată de CNIPMMR, 69,61 la sută dintre oamenii de afaceri din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, consideră actualul mediu economic drept unul stânjenitor dezvoltării şi doar 10,23 la sută văd un mediu economic favorizant.

Optimismul în afaceri

Un fapt pozitiv rămâne totuşi este acela că, la nivelul Galaţiului, în luna august am avut un „spor natural” pozitiv al agenţilor economici, în sensul că numărul comercianţilor care au ieşit sub o formă sau alta din piaţă a fost mai mic decât numărul noilor comercianţilor intraţi în piaţă. În ceea ce priveşte ieşirile, din cele 123 de cazuri înregistrate în total, 56 au fost radieri voluntare, 36 au fost suspendări de activitate, 31 au fost dizolvări.

De partea cealaltă, în luna august s-au făcut 223 de noi înregistrări la Registrul Comerţului, ceea ce înseamnă că mediul de afaceri gălăţean a crescut cu exact 100 noi agenţi economici.  În total, pe primele opt luni ale acestui an, la nivelul Galaţului au fost 2.409 comercianţi „debutanţi” pe piaţă, din care 1.099 au fost societăţi cu răspundere limitată, 709 persoane fizice autorizate, 538 de întreprinderi individuale, 58 de întreprinderi familiale şi cinci societăţi pe acţiuni.

Interesant este că gălăţenii fac parte dintr-o regiune de dezvoltare destul de optimistă în ceea ce priveşte evoluţiile viitoare. Astfel, în Regiunea Sud-Est, peste 41 la sută dintre întreprinzători anticipează o evoluţie favorabilă a mediului de afaceri în 2011 şi 2012.

Deocamdată, una peste alta, dacă ar fi să tragem linie, la nivelul Galaţiului erau activi la nivelul lunii august 19.301 comercianţi, din care 13.013 erau persoane juridice, iar 6.288 erau persoane fizice autorizate.

Citit 1821 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.