Reparațiile capitale, în topul lucrărilor din construcții

Reparațiile capitale, în topul lucrărilor din construcții
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Volumul lucrărilor în construcţii a crescut cu 14,2 la sută în 2023, ca serie brută, comparativ cu rezultatele din 2022, conform Institutului Naţional de Statistică (INS)

Pe elemente de structură au fost raportate creşteri la lucrările de reparaţii capitale (+19,7 la sută), lucrările de construcţii noi (+16,5 la sută), la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+6 la sută). Totodată, pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la construcţiile inginereşti (+33,2 la sută) şi la clădirile nerezidenţiale (+2,3 la sută). Pe de altă parte, clădirile rezidenţiale au scăzut cu 6,6 la sută.

Ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 13,8 la sută.

Conform datelor INS, în decembrie 2023, față de decembrie 2022, lucrările de construcţii, ca serie brută, au crescut cu 27,3 la sută. În această marjă, pe elemente de structură au fost înregistrate creşteri în cazul lucrărilor de construcţii noi (+41,9 la sută) şi al lucrărilor de reparaţii capitale (+25,7 la sută). La polul opus s-au aflat lucrările de întreţinere şi reparaţii curente, cu o diminuare de volum de 4,6 la sută. De asemenea, pe obiecte de construcţii, creşteri s-au înregistrat la construcţiile inginereşti (+42,9 la sută), clădirile nerezidenţiale (+17,4 la sută) şi clădirile rezidenţiale (+1 la sută).

Citit 1190 ori Ultima modificare Joi, 22 Februarie 2024 07:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.