Ziua Națională a Contabilului Român - ediția a XX-a - a fost marcată luni, 15 iulie, și la Galați, în cadrul unui eveniment special organizat de filiala locală a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).
La acțiunile desfășurate în Aula "Virgil Madgearu" a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor - Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați, alături de experții contabili gălățeni au fost prezenți și reprezentanți ai colaboratorilor instituționali ai profesiei contabile, fie că ne referim la autorități de reglementare, reprezentanți ai mediului de afaceri sau ai mediului educațional și administrativ.
Amfitrion al manifestării a fost Cătălin Silviu Severin, președintele Consiliului filialei gălățene CECCAR, alături de întreaga filială locală a organizației. În acest context, reamintim faptul că, în prezent, funcția de președinte al Consiliului Superior CECCAR este deținută la nivel național de gălățeanca Elena Ecaterina Chivu, al cărei mesaj, în numele principalului for de conducere al organizației, a fost transmis colegilor de la Galați. "Sărbătorim astăzi profesionalismul și integritatea membrilor CECCAR, care își desfășoară activitatea cu competență și etică. Voi sunteți gardienii integrității financiare, asigurând transparența, precizia și conformitatea informațiilor financiar-contabile cu reglementările naționale și internaționale. Munca voastră este esențială pentru buna gestionare financiară, oferind informații indispensabile pentru deciziile care susțin creșterea sustenabilă a afacerilor și securitatea economică națională", se arată în mesajul transmis de Elena Ecaterina Chivu.
Prezent la evenimentul CECCAR, ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, i-a binecuvântat în deschiderea manifestărilor pe cei prezenți și a reamintit de legătura profundă care există între lege (inclusiv cea financiar-contabilă - n.r.), moralitate și societate, dar și de exemplul "bunicilor și părinților noștri, care cu un leu reușeau să rezolve probleme de 10 lei", drept pildă de înțelepciune și bună chivernisire a "balanței contabile" în viața de familie.
La rândul lor, reprezentanții partenerilor instituționali au ținut să-i felicite pe membrii CECCAR pentru activitatea desfășurată și pentru rolul pe care îl au în mediul social și economic gălățean.
În acest context, președintele CJ Galați, Costel Fotea, a amintit cât de "importantă este pentru administrația publică experiența financiar-contabilă în gestionarea fondurilor europene, în condițiile în care, de exemplu, la nivelul județului Galați sunt în derulare proiecte în valoare de peste 3 miliarde de euro". În completare, prefectul Ana Maria Naggar a arătat că "în profesia contabilă nu vorbim doar despre "cifre", ci de o "artă a echilibrului" ce necesită rigoare, atenție la detalii, profesionalism și integritate".
La rândul lor, rectorul Universității "Dunărea de Jos", Marian Barbu, dar și decanul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, Mihaela-Carmen Muntean, au subliniat rolul pe care mediul universitar gălățean și parteneriatul cu CECCAR îl au în formarea noilor generații de economiști.
De asemenea, secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Ciprian Manea, a ținut să reamintească de facilitățile de finanțare a proiectelor ce privesc îmbunătățirea activității contabile.
Nu în ultimul rând, reprezentanții unor instituții din Justiție, Finanțe, mediul de afaceri și Patronatul IMM-urilor au ținut să remarce excelenta colaborare, în diferite paliere de activitate, cu profesioniștii contabili.
Pe agenda evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Naționale a Contabilului Român s-a aflat și un panel de dezbateri pe tema "Era smart accounting: Contabilitatea, de la A la AI", dar un moment foarte așteptat a fost și prezentarea "Topului local al membrilor CECCAR" - ediția 2024, o recunoștere a performanței gălățene în domeniul financiar-contabil.
Iată care au fost premianții ediției 2024: Categoria Experți Contabili: Popa Nina Boza, Liliana Bogdan, Georgiana Geanina Iacob; Categoria Contabili Autorizați: Petrica Dragomir, Ioana Nichifor, Doina Lupu; Categoria Societăți de Expertiză Contabilă: Infonew Roexpert SRL, Expertiza SRL, Expert Vede Daniela SRL; Societăți de Contabilitate: Ingenious Consulting SRL, Cont GC SRL, Bestcontab SRL.
De asemenea, în numele Consiliului filialei gălățene CECCAR au fost acordate o serie de diplome unor instituții care, într-un fel sau altul, s-au făcut remarcate în activități ce au tangență cu profesia contabilă.