Cursa electorală, noul adversar al BNR

Cursa electorală, noul adversar al BNR
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"Este o datorie de onoare şi credinţă faţă de ţara noastră", așa și-a încheiat Nicolae Ciucă mesajul în care a anunțat atât rămânerea în guvern cât și "ruperea" coaliției PSDNL. Coaliţia noastră de guvernare cu PSD se opreşte aici, dar rămânem în Executiv doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor, a afirmat președintele PNL.

USR a ridicat miza jocului și a anunțat o moțiune de cenzură. Un vot pozitiv în Parlament ar arunca în aer "stabilitatea" invocată de PSD și PNL și ar putea pune presiune pe cursul leu/euro, principalul instrument utilizat de Banca Naţională a României (BNR) în lupta cu inflația, dar și pe costurile la care se împrumută România. Deficitul bugetar și dobânzile la sumele atrase necesită anul acesta o finanțare de circa 200 miliarde de lei.

Răspunsul pieței valutare, care este monitorizată cu atenție de BNR, a indicat o ușoară creștere a cotațiilor, iar cursul euro s-a apreciat marginal, de la 4,9770 la 4,9771 lei.

Banca centrală are la dispoziție o rezervă de circa 66 miliarde de euro, la care se adaugă și posibilitatea utilizării unei linii de finanțare din partea Băncii Centrale Europene de 4 miliarde de euro.

BNR se confruntă însă cu o altă problemă, cantitatea uriașă de lei "liberă", circa 40 miliarde de lei, care nu își găsește drumul spre creditarea economiei și populației. În aceste condiții, nivelul tranzacțiilor din piața monetară este modest, iar modificările pe care le au indicii ROBOR sunt de mică amploare (±0,01 puncte procentuale). Marți, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,59%, iar cel la 12 luni s-a menţinut la 5,64%.

După ce moneda americană a atins maxime ale ultimelor șapte săptămâni față de principalele valute, marcările de profit au apreciat euro la 1,0972 - 1,0998 dolari, chiar dacă există riscul inflamării conflictului din Orientul Mijlociu. Media dolarului american a scăzut de la 4,5425 la 4,5290 lei.

Perspectiva continuării ciclului de relaxare monetară declanșat de Banca Angliei are ca efect deprecierea lirei sterline, iar media sa a scăzut la 5,9304 lei. În schimb, cursul francului elvețian s-a apreciat marginal, la 5,2985 lei.

După ce a atins luni maximul istoric de 387,6905 lei, prețul gramului de aur a scăzut la 384,59 lei, efect al deprecierii monedei americane și a metalului galben la 2.628,10 - 2.649,30 dolari/uncie.

În regiune, media monedei maghiare s-a întărit la 401,10 forinți/euro, iar a celei poloneze s-a depreciat marginal, la 4,3203 zloți/euro.

În ciuda deprecierii monedei americane, bitcoin s-a retras marți la 62.030 - 62.787 dolari, iar ethereum la 2.414 - 2.446 dolari.

Citit 1017 ori Ultima modificare Marți, 08 Octombrie 2024 17:10

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro