Filiala Galaţi a Camerei de Comerţ România – Cehia se inaugurează vineri

Filiala Galaţi a Camerei de Comerţ România – Cehia se inaugurează vineri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Sediul noii instituţii este situat în complexul Italian Residence * Porturile, Dunărea şi combinatul siderurgic sunt atractive pentru oamenii de afaceri cehi *

Vineri, 4 noiembrie, la ora 12,00, va avea loc tăierea panglicii şi inaugurarea oficială a sediului celei mai noi instituţii de comerţ din Galaţi: Camera de Comerţ România – Cehia, situată pe bd. George Coşbuc, în complexul Italian Residence. Vor fi prezenţi oameni de afaceri cehi, ambasadorul, consulul şi staff-ul economic al Ambasadei Republicii Cehia, posibilă fiind şi prezenţa ambasadorului Kuweitului în România. Va veni la Galaţi şi preşedintele Camerei de Comerţ România – Cehia din Bucureşti, iar partea gălăţeană va fi reprezentată de autorităţile publice locale (prefect, preşedinte CJ, viceprimar), parlamentari şi oameni de afaceri din Galaţi.

La Galaţi va exista, astfel, cea de-a şasea filială din România a Camerei de Comerţ România – Cehia, instituţie-membru a Camerei de Comerţ şi Industrie a României. „Există un mare interes din punct de vedere economic al investitorilor din Republica Cehia pentru porturi, Dunăre şi combinat, iar Galaţiul este considerat de ei un punct strategic. Sunt foarte interesaţi şi de un import de conserve de peşte de la o firmă din Brăila, al cărei reprezentant va fi prezent vineri, la inaugurarea sediului din Galaţi”, ne-a declarat preşedintele Camerei de Comerţ România – Cehia – filiala Galaţi, Deomid Lazăr.

„În septembrie existau cam 34 de camere de comerţ mixte în România, care se constituie într-un fel de intermediari pentru oamenii de afaceri din ţările respective. În Galaţi este cea de-a doua astfel de instituţie, după Camera de Comerţ Româno – Chineză, înfiinţată în iunie 2011”, ne-a spus şi preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi, Ion Mocanu.

Citit 3730 ori Ultima modificare Joi, 03 Noiembrie 2011 15:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.