După bere, cehii aduc la Galați și Elixirul Antimahmureală!
Foto: Foto: Sorin Pană

După bere, cehii aduc la Galați și Elixirul Antimahmureală!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Inaugurarea filialei locale a Camerei de Comerț România – Cehia a fost o ocazie pentru a prezenta gălățenilor și leacul minune *

Galațiul găzduiește începând de ieri cea de-a șasea filială din România a  Camerei de Comerț România – Cehia. De altfel, festivitatea de inaugurare a sediului instituției (bdul.Coșbuc, în cadrul Complexului Italian Residence) a fost un prilej pentru stabilirea sau consolidarea relațiilor dintre oamenii de afaceri cehi și români, reprezentanți ai autorităților publice, ai altor instituții care pot contribui la dinamizarea mediului de afaceri gălățean. Oaspete de onoare al evenimentului, atașatul pe probleme economice al Ambasadei Cehiei la București, Pavel Stiegler, a subliniat că evenimentul este de bun augur pentru relațiile de afaceri, dat fiind faptul că, până la sfârșitul anului, volumul schimburilor economice bilaterale ar putea depăși două miliarde de euro, mai mult ca înainte de izbucnirea crizei economice. Cine n-a auzit de berea pragheză, de cristalurile și postavurile de Bhoemia, de minunățiile ”Orașului de Aur” de pe Vltava! Dar la fel de renumite sunt și Delta Dunării, oțelul produs la Galați, produsele piscicole și podgoriile din Moldova și Dobrogea. ”Românilor le place berea pragheză tot atât de mult cum și cehilor le plac vinurile românești!”, remarca domnul Stiegler.

Și dacă a venit vorba de vin și bere, atunci trebuie spus că pentru toți ”degustătorii fruntași”, cehii au descoperit și elixirul AntiMahmureală, prezentat, ieri, de firma producătoare și la Galați. După cum ne-a explicat managerul Pharmatrade, Filip Fary, ”AntiEthanol 07” este rezultatul a nu mai puțin de cinci ani de cercetări ale oamenilor de știință de la Univeristatea Carol din Praga! Colectivul universitar a fost însărcinat de Academia de Științe din Cehia să realizeze un medicament de protecție și refacere a ficatului. Obiectivul nu numai că a fost atins, dar produsul s-a dovedit că are efecte minune și asupra combaterii mahmurelii. Firma Pharmatrade a cumpărat licența acestui produs și s-a ocupat de prezentarea lui pe piață. Mai întâi au apărut tabletele antiethanol și în ultimii doi ani produsul a fost valorificat și sub varianta unei băuturi. În România, produsul este în faza de prezentare și se fac primii pași în distribuția pe piață. Dar leacul minune a fost deja testat cu brio nu numai în Cehia, ci și de clienți din Slovacia, țările nordice, Rusia, Germania și chiar în Coreea și Japonia. Cam într-o lună băutura AntiMahmureală va fi prezentă peste tot în România, inclusiv la Galați, ne-a asigurat reprezentantul companiei cehe. Băutura a stârnit și interesul participanților la evenimentul festiv ce a marcat deschiderea filialei gălățene a Camerei de Comerț România – Cehia, mai ales că, așa cum stă bine la un asemenea eveniment, s-a ciocnit și o cupă de șampanie. Dar, dincolo de partea sărbătorească a lucrurilor, atât președintele organizației la nivel național, Emil Duma, cât și președintele filalei gălățene, Deomid Lazăr, au subliniat că atât oamenii de afaceri gălățeni, cât și cei din Cehia au multe oportunități de valorificat, ceea ce presupune atât beneficii importante, cât și un efort susținut. Un efort susținut inclusiv de autoritățile publice, iar prin vocea prefectului Paul Florea, cât și a președintelui CJ Galați, Eugen Chebac, am fost asigurați că mediul de afaceri gălățean va deveni mai prietenos și cu întreprinzătorii locali, și cu potențialii investitori străini.

Citit 4443 ori Ultima modificare Vineri, 04 Noiembrie 2011 19:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.