Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a organizat, pe 12 iunie, două sesiuni de informare și conștientizare a angajatorilor. Prima a vizat legea dialogului social, cu accent pe promovarea drepturilor individuale și colective ale lucrătorilor, iar cea de-a doua a avut ca subiect sistemul REGES ONLINE.
În cadrul sesiunii de informare privind REGES ONLINE, Paula Stafie, inspector șef adjunct în domeniul relațiilor de muncă, a prezentat principalele reglementări normative și a oferit informații despre cum se creează și activează în cont conținutul cererii de acces la registru.
Angajatorilor li s-a reamintit că au la dispoziție un termen de 6 luni, de la publicarea HG nr. 295 din 27 martie 2025, pentru a face tranziția de la REVISAL la REGES ONLINE, cu recomandarea să nu se aștepte data-limită pentru a face acest lucru.
ITM Galați informează că o nouă ședință online dedicată sistemului REGES ONLINE va avea loc vineri, 20 iunie, de la ora 10,00, linkul de conectare fiind https://youtube.com/live/zUIYtLLp0eM?feature=share