Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, noi pași pentru construirea parcului de retail din Port

Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, noi pași pentru construirea parcului de retail din Port
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, proprietarul centrului comercial Shopping City, își continuă demersurile pentru construirea la Galați a unui parc de retail în Valea Orașului. Proiectul include un complex rezidențial de 21.500 de metri pătrați și spații comerciale pe o suprafață de 41.000 mp, parcări și spații verzi, și are ca termen estimat de inaugurare ultimul trimestru al anului viitor.

Primăria municipiului Galați a pus la dispoziția cetățenilor proiectul de hotărâre privind: „Aprobarea Planului Urbanistic Zonal, pentru terenul situat în intravilanul municipiului Galați, UTR 32, 44 și 45, zona delimitată la nord de imobile proprietate privată persoane fizice/juridice front la strada Alexandru Moruzzi (tronson 3), la sud-vest de imobile proprietate privată persoane fizice/juridice front la stradă Ana Ipătescu, la sud-est imobile proprietate privată persoane fizice/juridice front la strada Portului și la est de limite imobile CF 108541 proprietate privată persoane fizice/juridice și imobil proprietatea S.C. Nepi Twenty-Tree Investment Solutions S.R.L.”.

Documentația poate fi consultată pe site-ul Primăriei, la secțiunea Transparență decizională, sau la sediul instituției din str. Domnească nr. 54, Compartiment Raport Primar, Transparență Decizională, Informații Publice.

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare se pot depune până luni, 11 august, prin formularul online disponibil pe pagina de internet a instituției la secțiunea Transparență decizională, ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau prin poștă, la Registratura Generală a Primăriei.

Terenul de 17 hectare pe care NEPI Rockcastle l-a cumpărat pentru a construi noul parc de retail din Galați este cel al fostei fabrici INTFOR, care a fost urmașa Laminorului de Tablă Galați. Înființată în 1990, INTFOR a fost privatizată în 1999, iar în 2005 a fost preluată de grupul Profiland al omului de afaceri Andrei Lișinschi. Fabrica a intrat în faliment în 2020, după aproape zece ani de insolvență.

Retail Park Galați va fi, la finalizare, unul dintre cele mai mare parcuri de retail din România, cu o suprafață construită desfășurată de 42.170 metri pătrați, 6.600 metri pătrați de spații verzi și 1.159 locuri de parcare. Ancora principală va fi un hipermarket. Parcul comercial va avea cinci clădiri separate, dintre care două cu regim de înălțime P+1, incluzând și două clădiri pentru restaurante tip Drive-Thru.

Toate spațiile comerciale din cadrul Retail Park Galați vor avea acces direct din exterior, din zona parcării. Accesul auto se va face prin două sensuri giratorii, din strada Ana Ipătescu și intersecția străzii Ana Ipătescu cu Portului. Accesul pentru aprovizionare se va face din strada Alexandru Moruzzi, conform moneybuzz.ro.

Conform unor surse din cadrul companiei, autorizația de construire se estimează să fie obținută până la sfârșitul lunii viitoare. Data de deschidere este prognozată pentru trimestrul al patrulea din 2026.

Retail Park Galați este al doilea proiect în Galați al NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est, inclusiv din România. Primul proiect, Shopping City Galați, a fost deschis în 2013 și are o suprafață închiriabilă de 49.200 metri pătrați.

Citit 7625 ori Ultima modificare Marți, 16 Septembrie 2025 23:00

12 comentarii

  • postat de Iancu Jianul
    Duminică, 10 August 2025 15:40
    5.13.189.***
    Daca ar durea prostia si nesimtirea... am fi o TARA FOARTE AERISITA! Fara taietori de frunze la caini... unii jucatori de solitaire... pimbatori de A4... habarnici cu cancioc... si lepre si cei 66%!
    0
    4
  • postat de George
    Duminică, 10 August 2025 08:48
    128.127.118.***
    IReteta de SUCCES. Impozitam la sange, crestem pretul la Energie, faliment, demolare, mall, stadioane si biserici, import, balanta comerciala negative.
    1
    7
  • postat de sarma cuie si lanturi, sisteme hidraulice si tabla cutata
    Sâmbătă, 09 August 2025 23:56
    89.136.185.***
    Orasul moare , firmele se inchid si dau faliment si astia construiesc mall-uri, supermarket-uri si blocuri cu apartamente la 100000 euro bucata. De necrezut ! Pardon..bugetarii au bani.
    2
    7
  • postat de Trandafirul Galben
    Sâmbătă, 09 August 2025 18:14
    92.86.226.***
    Nu am nimic cu evoluția,dar e vizibil cu ochiul liber că foarte mulți bugetari din Galați au ordine directe sau indirecte să închidă cât mai multe firme românești,în special IMM-uri.
    Aș putea detalia.
    2
    8
  • postat de Rodax
    Sâmbătă, 09 August 2025 16:14
    92.83.34.***
    Și în supermarket lucrează mii de oameni nu numai la iscl sau la laminor. În plus, în supermarket se produce mâncare care e mult mai necesară decât tabla.
    9
    4
  • postat de Iulian
    Sâmbătă, 09 August 2025 14:14
    109.166.136.***
    Se mai face un mall ,in timp ce vanzarile sunt slabe si preturile mari in multe magazine din celalat mall. Lumea nu are bani.
    2
    6
  • postat de MM
    Sâmbătă, 09 August 2025 11:24
    86.124.202.***
    Dragi bugetari de lux care tăiați frunze la câini,pe salarii și bonificații babane,este timpul să căutați cursuri pt reconversie profesională deoarece vine “AI-ul”,peste voi.Hai,zidari,instalatori,etc
    0
    7
  • postat de Von Bergovicz 22,3 cm Records
    Sâmbătă, 09 August 2025 10:00
    109.166.130.***
    3 comentarii de bun simt. Maimuțele cu buletin dau dislike. Bă, v a dat pucheanu norma ca sa vă păstrați locurile de munca, jegurilor? Marș! MARȘ!
    2
    6
  • postat de Pai cum sa plece când mai au 1-2 ani și ies la pensiei cu grupa.
    Sâmbătă, 09 August 2025 08:11
    128.127.119.***
    E plin Galațiului de tineri pensionari, ieșit pe la 50 ș-oleacă. Ce contează ca nu le-a plătit angajatorul Cas, Cass.
    Și odată pensionati se fac " meșteri", bineînțeles tot fără acte și taxe plătite.
    2
    3
  • postat de Galatean
    Sâmbătă, 09 August 2025 08:04
    128.127.121.***
    Asa a ti distrus orasul, distrugand mii de locuri de munca, vezi , ISCL unde sute de oameni munceau, LAMINORUL, lafel, creind spatii , ca strainii sa si vanda marfa, a noastra la gunoi, asta ati facu
    19
    38
  • postat de Quaestio
    Sâmbătă, 09 August 2025 07:32
    86.124.200.***
    Galati , noul Eldorado . Curge banul de pe galateni , nu alta . Deci ceva de necrezut :)
    9
    38
  • postat de Aderin
    Vineri, 08 August 2025 20:02
    109.166.132.***
    Vindeti tot, tot am zis.
    Nu va mai săturați.
    38
    31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.