Șomajul tehnic apare în momentul în care o companie își suspendă activitatea din motive economice, tehnologice sau structurale (reorganizare sau restructurare). În acel moment, contractele de muncă ale angajaților sunt suspendate, iar compania este obligată să plătească o indemnizație lunară angajaților trimiși în șomaj tehnic.
Este important de precizat că, pe durata șomajului tehnic, relațiile de muncă dintre angajați și angajator nu încetează. Salariații sunt încă la dispoziția angajatorului, iar în momentul în care activitatea companiei se reia, aceștia se vor întoarce la muncă și vor primi salariul normal, adică în procent de sută la sută.
Art. 53 din Codul muncii prevede că, pe durata șomajului tehnic, un angajat trebuie să primească o indemnizație lunară de cel puțin 75% din salariul de bază. Acesta este pragul minim, dar procentul poate crește, în funcție de posibilitățile financiare ale companiei.
În perioada în care plătește șomaj tehnic către salariați, angajatorul nu mai datorează către stat contribuțiile la sistemul asigurărilor pentru șomaj. Se plătesc, în schimb, contribuția pentru asigurările sociale de sănătate (CASS), contribuția la asigurările sociale (pensii), impozitul pe venit.
Pe durata șomajului tehnic, angajații nu beneficiază de alte drepturi salariale, cum ar fi sporuri, prime sau alte adaosuri la salariu. Totodată, perioada de șomaj tehnic se ia în calcul la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu vechimea în muncă.
Pentru a putea aplica măsura șomajului tehnic, angajatorul trebuie să respecte anumite cerințe procedurale stabilite de Codul Muncii. Prima o reprezintă informarea prealabilă și consultarea sindicatului sau, în lipsa acestuia, a reprezentanților salariaților, cu privire la măsurile ce urmează a fi luate.
Decizia trebuie luată de angajator în baza unor motive clare și justificate, precum dificultăți economice, reorganizare sau alte motive specifice. Angajatorul are obligația de a emite în formă scrisă decizia de suspendare a contractului individual de muncă, cu precizarea cauzei ce determină suspendarea, a temeiului juridic în baza căruia intervine aceasta, respectiv a datelor la care începe și la care încetează suspendarea contractului.
Urmează depunerea de către angajator a unei cereri la AJOFM Galați, însoțită de documentele justificative, pentru obținerea indemnizațiilor cuvenite salariaților.
Codul Muncii prevede că angajatorul este obligat să reia activitatea normală imediat după încetarea motivelor care au determinat aplicarea șomajului tehnic. În cazul în care această situație se prelungește, există posibilitatea de a reînnoi procedura pentru o nouă perioadă de șomaj tehnic.
Legislația nu prevede o durată maximă de șomaj tehnic, însă prevede posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului. Această perioadă durează, potrivit articolului 52 din Codul muncii, până la remedierea situației care a cauzat reducerea programului.