CNVM a retras autorizaţia firmei de brokeraj a lui Cătălin Chelu

CNVM a retras autorizaţia firmei de brokeraj a lui Cătălin Chelu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a retras autorizaţia de funcţionare a firmei de brokeraj City Invest Galaţi, deţinută de omul de afaceri Cătălin Chelu, după ce a constatat mai multe încălcări ale legislaţiei pieţei de capital, inclusiv practici frauduloase şi o posibilă spălare de bani, şi a anunţat Parchetul.

Ordonanţa CNVM privind retragerea autorizaţiei a fost emisă joi şi vine după un control derulat în perioada 24 - 28 octombrie la City Invest, verificări în urma cărora reprezentanţii instituţiei au observat că firma a operat transferuri de bani între conturile clienţilor, o practică frauduloasă potrivit reglementărilor Comisiei.

"Firma folosea banii unor clienţi pentru a acoperi costurile altor clienţi. Se pare că erau între firme controlate de Chelu. Am anunţat Parchetul, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, ANAF, care trebuie să decidă ce vor face mai departe", au declarat pentru Mediafax surse din Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Totodată, Comisia a observat că procedura internă privind prevenirea şi combaterea spălării banilor nu a fost aplicată în conformitate cu prevederile CNVM, astfel încât să prevină şi să împiedice implicarea firmei în operaţiuni suspecte de spălare de bani, se spune în ordonanţa CNVM emisă joi.

"Din analiza prin sondaj a documentelor ridicate cu ocazia controlului tematic, pentru 87 de date calendaristice societatea nu deţinea în contul bancar destinat păstrării disponibilităţilor clienţilor şi în casierie sumele de bani aferente clienţilor creditori (...) pentru 55 de date calendaristice, în urma compensării soldurilor clienţilor creditori cu soldurile clienţilor debitori, soldurile rezultate au fost mai mari decât disponibilităţile existente în contul de clienţi şi în casierie", se arată în ordonanţă.

Comisia menţionează şi că unele raportări ale firmei către instituţie au fost transmise incomplet şi cu întârziere.

Pentru neregulile sesizate, CNVM a retras autorizaţia de funcţionare a City Invest şi a amendat firma cu 5.500 de lei. CNVM i-a amendat cu câte 5.000 de lei pe directorul general al firmei, Gabriela Camelia Rădinschi, pe preşedintele CA, Florentina Lina Lupu, şi pe Dorel Şerbu, reprezentant al Compartimentului de control intern. Celor trei li s-a interzis să mai activeze pe piaţa de capital pentru o perioadă de 3 ani.

Comisia l-a amendat şi un alt angajat al firmei, Alexandru Dan Gabriel, cu 500 de lei.

Autorizaţie de funcţionare din 2008

City Invest a primit autorizaţia de funcţionare de la CNVM în noiembrie 2008, însă a început să intermedieze tranzacţii la Bursa de la Bucureşti abia în august 2010. Firma a intermediat anul trecut tranzacţii de 208 milioane lei la BVB, plasându-se, astfel, pe locul 21 din 65 în topul brokerilor.

La momentul înfiinţării, Chelu deţinea 96 la sutp din acţiunile City Invest, iar două persoane fizice şi două societăţi cu răspundere limitată aveau câte 1% din titluri.

Cătălin Chelu este unul dintre cei mai controversaţi oameni de afaceri cu investiţii pe bursă şi s-a aflat de mai multe ori în conflict cu CNVM, dar şi cu conducerile SIF-urilor.

În noiembrie 2010 Chelu era cercetat în aproape 50 de dosare aflate în lucru la unităţi de poliţie şi de parchet, printre care trei instrumentate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) sub aspectul comiterii de infracţiuni la legea pieţei de capital, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Chelu a fost arestat în noiembrie 2010 alături de trei persoane după ce ar fi încercat să îi ofere mită fostului secretarul de stat în MAI Dan Fătuloiu, pentru rezolvarea unor dosare aflate în lucru la unităţi de parchet, între care şi DIICOT. În luna februarie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a decis eliberarea lui Chelu din arest.

Citit 3168 ori Ultima modificare Vineri, 13 Ianuarie 2012 14:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.