„Licitaţie” pentru postul de director general la AFDJ Galaţi

„Licitaţie” pentru postul de director general la AFDJ Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Evaluarea şi selecţia candidaţilor la funcţia supremă în cadrul regiei autonome se face în conformitate cu prevederile privind guvernanţa corporativă


Potenţialii aspiranţi la funcţia de director general al Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi au termen până pe 10 octombrie să-şi depună dosarele în vederea evaluării şi selecţiei. AFDJ Galaţi are regim de regie autonomă în subordinea Ministerului Transporturilor şi, după ce recent a fost numit un Consiliul de Administraţie, în prezent se derulează procedura de desemnare a directorului general în conformitate cu prevederile OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Această ordonanţă este un angajament asumat de România în faţa FMI şi are ca scop îmbunătăţirea performanţei companiilor de stat şi a regiilor autonome. În cazul AFDJ Galaţi, conform anunţului de selecţie publicat de Consiliul de Administraţie al regiei autonome, viitorul candidat trebuie să aibă, printre altele, studii superioare în domeniul naval sau al navigaţiei, să facă dovada experienţei manageriale şi să cunoască o limbă străină de circulaţie internaţională. Criteriile de selecţie avute în vedere vor fi cunoştinţele de afaceri specifice domeniului de activitate al regiei, experienţa în elaborarea şi dezvoltarea de strategii corporative, abilităţile manageriale. În prezent, funcţia de director general este ocupată de Mircea Răzvan Cristea, de meserie inginer navalist, fost viceprimar al Galaţiului. Acesta ne-a declarat că încă nu şi-a depus dosarul în cadrul procedurii de selecţie, dar că va face acest lucru în zilele următoare. Deocamdată, nu şi-a mai  anunţat nimeni intenţia de a candida la funcţia de director general al AFDJ Galaţi, dar cum zilele n-au intrat în sac nu sunt excluse noi candidaturi, mai ales că, de-a lungul timpului, funcţia scoasă acum la „licitaţie” a fost una destul de râvnită.

Citit 3512 ori Ultima modificare Marți, 02 Octombrie 2012 23:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.