Afaceri dubioase - Cătălin Chelu a mai pus o firmă pe chituci

Afaceri dubioase  - Cătălin Chelu a mai pus o firmă pe chituci
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • SC Comat SA Galaţi a intrat în procedura insolvenţei şi a fost suspendată de la tranzacţionare de Bursa de Valori Bucureşti

Cătălin Chelu se pregăteşte să îngroape încă una dintre societăţile pe care a ajuns să le controleze. Este vorba de Comat SA Galaţi, pentru care s-a deschis procedura insolvenţei la Tribunalul Galaţi. Drept urmare, pe 3 octombrie, şi Bursa de Valori Bucureşti a suspendat de la tranzacţionare acţiunile societăţii. În prezent, Cătălin Chelu deţine 31,23 la sută dintre acţiunile Comat. De asemenea, societatea Debrocons SA Galaţi, în spatele căreia se pare că este tot Chelu, deţine 23,54 de acţiuni. Un pachet de 23,54 la sută din acţiuni este deţinut de fondul de investiţii Broadhurst Investments Limited - Nicosia, iar restul de 33,39 la sută dintre acţiuni sunt deţinute de mici acţionari. Teoretic, având ca domeniu principal de activitate „comerţul cu ridicata a altor produse industriale” - respectiv comerţ cu scule, piese, neferoase, dar şi închirieri de spaţii etc - parcursul economic al Comat SA a fost în ultimii ani unul catastrofal. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanţelor, societatea a încheiat anul 2011 cu o pierdere de 7,58 milioane de lei. Societatea a rămas doar cu nouă angajaţi, în condiţiile în care, pe vremuri, avea mai bine de 160 de salariaţi!

Morişca bursieră

Chiar dacă economic a mers prost, Comat SA a fost una dintre firmele pe care Cătălin Chelu le-a folosit în morişca tranzacţiilor bursiere dubioase. Una dintre ele este cea prin care controversatul om de afaceri a încercat să prea controlul asupra producătorului de ulei SC Argus SA Constanţa. De altfel, Comat SA a şi fost sancţionată de CNVM pentru tranzacţiile cu acţiuni din portofoliul societăţii efectuate în 2011, prin SSIF City Invest Galaţi, tranzacţii care au contribuit la acţiunile concertate asupra SC Argus SA Constanţa. Dar chiar şi cu intervenţia CNVM, Cătălin Chelu a reuşit să căpuşeze din plin firma constănţeană. De exemplu, potrivit unui raport înaintat către BVB, printre altele, prin Comat SA, Cătălin Chelu a încasat în avans de la Argus SA suma de 750.000 lei, pentru care a emis ulterior facturi care atestă livrarea unor cantităţi impresionante de mărfuri care nu au nici o legătură cu activitatea firmei constănţene. Dar aceasta este doar una dintre acţiunile care au adus, practic, Argus pe marginea prăpăstiei. Până una alta, se pare că, pentru Chelu, Comat SA şi-a făcut datoria şi e timpul să o tragă pe linie moartă… Deschiderea procedurii insolvenţei este primul pas. Teoretic, pe 6 noiembrie este programată o Adunare a Creditorilor Comat SA, dar e puţin probabil că aceştia vor mai vedea vreodată vreun ban de la Cătălin Chelu. Nu ar fi primii într-o astfel de situaţie şi, se pare, nici ultimii.

Citit 5467 ori Ultima modificare Vineri, 05 Octombrie 2012 23:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.