ANALIZĂ VL/ Amnistia fiscală, pe înţelesul tuturor. Trei milioane de euro, MITĂ ELECTORALĂ pentru BUGETARII gălăţeni

ANALIZĂ VL/ Amnistia fiscală, pe înţelesul tuturor. Trei milioane de euro, MITĂ ELECTORALĂ pentru BUGETARII gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* La nivelul CJ Galaţi şi al Primăriei Galaţi, peste 400 de salariaţi vor scăpa de restituirea sporurilor ilegal încasate, aşa cum au fost ele stabilite de Curtea de Conturi * În total, e vorba de sume de peste trei milioane de euro, majoritatea făcând obiectul unor litigii în instanţă * Odată cu marea masă a simplilor funcţionari, au fost amnistiaţi şi directorii care „din greşeală” au încasat prime, indemnizaţii, sporuri şi salarii nesimţite


Guvernul a extins „amnistia fiscală”, menită iniţial să aducă o reparaţie punctuală unor categorii sociale, la întreg aparatul bugetar. Este un cadou electoral care aruncă la coş rezultatele controalelor Curţii de Conturi, interferează cu deciziile judecătoreşti şi încurajează practici incorecte în gestionarea sistemului administraţiei publice. Unde mai pui că, dintr-un foc, toată clica politică de directori ce au jefuit visteria publică scapă, dintr-un condei, de problemele cu legea. Iată în cele ce urmează cum se traduce, fie şi parţial, amnistia fiscală la nivelul judeţului Galaţi.

Sporuri pentru salariaţii CJ Galaţi

La nivelul CJ Galaţi, pe „lista neagră” a Curţii de Conturi se aflau sporurile salariale acordate celor 150 de salariaţi, prejudiciul fiind estimat, în urma unor controale de audit din 2013, la aproximativ 770.000 de lei (adică în jur de 175.000 de euro). Asta înseamnă, în medie, mai bine de 51 milioane de lei vechi de salariat.

Cum s-a ajuns la aceste sume? "În anul 2012 şi în trimestrul I al anului 2013, entitatea a efectuat plăţi mai mari decât nivelul stabilit potrivit prevederilor legale în vigoare la data plăţii (cinci la sută pentru anul 2012 şi 2,5 la sută pentru trimestrul I din anul 2013), reprezentând drepturi salariale pentru personalul propriu, prevăzute în Contractul/Acordul colectiv de muncă valabil la nivelul entităţii”, se preciza în raportul Camerei de Conturi Galaţi.

Dată fiind situaţia, din dispoziţia preşedintelui CJ Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, în februarie au fost constituite trei comisii pentru a stabili cine şi cât urma să returneze din sumele imputate de Curtea de Conturi. La începutul lui martie, au fost semnate primele dispoziţii care vizau măsura reţinerii salariale pentru angajaţi. Pe lista celor care urmau să restituie din sumele plătite se aflau atât funcţionari fără roluri marcante în aparatul adiministrativ, cât şi membri ai structurilor de conducere, precum Constantin Cristea, directorul executiv al Direcţiei de Patrimoniu, Lucean Mihalcea, directorul executiv al Direcţiei Economie şi Finanţe, Costel Fotea, county managerul Consiliului Judeţului. Sumele urmau să fie recuperate în maximum 36 de luni, însă chiar din momentul înaintării primelor dispoziţii de reţineri salariale, sindicatele din cadrul instituţiei au anunţat că le vor ataca în instanţă.

Indemnizaţii de milioane la Primăria Galaţi

La Primăria Galaţi, situaţia era şi mai „albastră”. În urma controalelor efectuate, Camera de Conturi a catalogat drept ilegale sporuri, suplimente, prime, indemnizaţii acordate salariaţilor în valoare de nu mai puţin de 12,8 milioane de lei (adică în jur de 2,9 milioane de euro). Aici e vorba de mai multe decizii ale Camerei de Conturi, din perioada 2009-2012, decizii care însă au fost pur şi simplu ignorate în perioada în care la conducerea muncipalităţii s-a aflat primarul Dumitru Nicolae.

Aşa se face că, în 2013, în raportul de audit pe anul 2012 s-a ajuns la un întreg capitol al Deciziei emise de organul de control care se referă la recuperarea acestor sume. De exemplu, printre plăţile nelegale se numără 433.000 lei acordaţi ca spor pentru condiţii grele de muncă (spor de calculator) şi spor pentru condiţii vătămătoare de muncă (septembrie 2011-2012). Asta este însă puţin faţă de suma de 5.640.579 lei imputată pentru plata sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă (ianuarie 2010 - august 2011) şi a sporului de calculator (septembrie 2008 - august 2011), a stimulentelor acordate în anul 2011 cu titlul de restanţă pentru perioada 2009 - 2010, precum şi a stimulentelor acordate persoanelor care la momentul efectuării plăţilor nu erau în relaţii contractuale de muncă cu Primăria.

Cele mai consistente suplimente financiare au fost acordate, potrivit Curţii de Conturi, în 2009 - an în care, coincidenţă, au fost alegeri prezidenţiale, când s-a ajuns la 6.538.271 lei, sume pentru sporuri care mai de care, de la cele de calculator, de confidenţialitate, de mobilitate până la sporuri pentru procurarea unei ţinute decente, indemnizaţii de hrană şi refacerea capacităţii de muncă. Curtea de Conturi mai are pe listă şi 165.700 de lei, indemnizaţii de conducere de care au beneficiat în anii trecuţi unii funcţionari.

Una peste alta, cu toate imputările Curţii de Conturi, 269 de funcţionari din Primărie ar fi trebuit să returneze sume cuprinse între 3.000 şi 18.000 lei. Teoretic, sumele ar fi trebuit să fie recuperate până la sfârşitul anului 2013, dar şi de această dată s-a ajuns la un şir întreg de procese.

Şi primăriile din judeţ au sporurile lor

Nici Primăria Tecuci nu a scăpat de controalele Curţii de Conturi. Aici se afla în joc mai „modesta” sumă de 151.785 de lei, reprezentând sporuri acordate ilegal, potrivit Curţii de Conturi, ca indemnizaţie de hrană, sporuri de dispozitiv şi condiţii vătămătoare, spor de calculator, acordate în anul 2009.

Nici prin comune nu au fost socotelile în regulă. De exemplu, la Fârţăneşti, Curtea de Conturi a constatat că, în 2009, s-au acordat sporuri salariale, fără bază legală, în valoare totală de 7.000 lei. Este vorba despre un spor cu valoare de 10 la sută din salariu - plătit unor funcţionari ai primăriei şi angajaţi ai unei şcoli din comună, „pentru suprasolicitare nervoasă şi vizuală”.

La Măstăcani s-a constatat acordarea în condiţii nelegale de stimulente de 9.551 de lei către cinci salariaţi, dar Curtea de Conturi a mai constatat că, în anul 2011, s-a plătit suma de 12.787 lei, reprezentând indemnizaţii de şedinţă pentru consilierii locali, în perioadele în care aceştia nu au participat la şedinţele ordinare ale consiliului local şi nu au avut activitate în cadrul comisiilor de specialitate.

Directori beneficiari ai amnistiei fiscale

Printre cei care vor scăpa, se pare, de restituirea unor drepturi salariale se numără şi foşti directori care au încasat prime grase, chiar dacă societăţile lor erau departe de a sta pe roze. De exemplu, Curtea de Conturi a pus în evidenţă faptul că, deşi Apaterm a avut o evoluţie economică dezastruoasă, directorul George Cubasa s-a ales în 2009 cu o premiere de 95.408 lei, aferentă rezultatelor pe 2008. Mai mult, inspectorii financiari au stabilit că ar mai trebui recuperată suma de 48.008 lei, reprezentând obligaţii la bugetul general consolidat plătite de către societate, deşi acestea ar fi trebuit să fie plătite de fostul director. Prin urmare, în total, lui George Cubasa i se imputau 143.416 lei, acest litigiu fiind, desigur, mutat în instanţă.

Un alt caz cu rezonanţă privitor la primele încasate de directorii din societăţile publice este cel al directorului Administraţiei Pieţelor, Eugen Zaharia. Curtea de Conturi a stabilit că, în perioada ianuarie - decembrie 2012, i s-ar fi plătit acestuia o remuneraţie lunară care depăşea nivelul prevăzut de lege pentru funcţia de viceprimar. La asta s-ar adăuga şi alte sporuri nelegale, precum 25 la sută pentru vechime, 50 la sută indemnizaţie de conducere, plus o primă de 2.425 lei, aprobată de primarul Galaţiului, plus tichete de masă, plus tichete cadou.

Dar poate că nici una din situaţiile de mai sus nu o întrece pe cea de la AFDJ Galaţi. Curtea de Conturi a constat că directorii AFDJ Galaţi au încasat, în perioada 2007 - 2008, prime în condiţii nelegale în valoare de 1.038.600 lei! Printre plăţile considerate ca nelegale se numărau primele lunare încasate de Teodor Iulian Gheorghe (102.000 lei), Cornelia Petre (77.600 lei), Florinel Mihalache (59.400 lei), Cristian Şendrea (47.100 lei), Radu Mihail Rus (42.600 lei), Melania Vecinu (34.600 lei) şi Ionel Malenda (2.150 lei). La capitolul prime anuale, 30.000 lei ar trebui recuperaţi de la Teodor Iulian Gheorghe, 20.000 lei de la Cornelia Petre şi câte 10.000 lei de la Mihalache, Rus şi Vecinu. După cum ne declara zilele trecute actualul director al AFDJ Galaţi, Valerică Anghel, procesele privind recuperarea acestor sume de bani sunt încă pe rolul instanţei.

Problemă de sistem, tratată electoral

Un fenomen general legat de sporurile ilegale acordate angajaţilor din instituţiile publice este acela că, practic, toate au fost contestate în instanţă. Procesele sunt lungi şi, deşi instanţele nu fac în general decât să întărească concluziile inspectorilor financiari, rata de recuperare a prejudiciilor constatate de Curtea de Conturi este greoaie şi are o valoare mai degrabă simbolică. Amnistia fiscală instituită de Executiv printr-o „banală” Ordonanţă de Urgenţă nu face decât să inducă mai multă confuzie, să suspende aplicarea unor legi şi astfel să interfereze într-un mod nepermis cu puterea judecătorească.

S-ar fi cuvenit, poate, o dezbatere mai aprofundată a subiectului, într-un cadru parlamentar, dar şi al societăţii civile, pentru că amnistia fiscală bagă în aceeaşi oală şi funcţionari care, poate, într-adevăr, ar merita condiţii financiare mai bune, dar sunt menţinuţi într-o stare de complicitate/obedienţă prin aceste sporuri la limita legii, cu persoane din funcţii de conducere, care nu au avut nici un scrupul în a-şi acorda „din greşeală” beneficii materiale ce nu lasă loc de îndoială asupra rapacităţii cu care au înţeles să spolieze banul public. Şi într-un caz, şi în altul e vorba, în ultimă instanţă, de o problemă de sistem, ce necesită soluţii de sistem. „Amnistia fiscală”, ale cărei norme de aplicare nu rămâne decât să aşteptăm să le vedem, nu riscă, din păcate, decât să perpetueze o practică ce s-a dovedit toxică pentru administraţia publică.

Citit 6639 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Septembrie 2014 17:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.