Ranfluarea epavei „Transilvania” intră în prelungiri

Ranfluarea epavei „Transilvania” intră în prelungiri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Termenul de finalizare a lucrărilor de ranfluare a epavei navei „Transilvania”, din Portul Comercial Galaţi, a fost prelungit cu trei luni. În mod normal, data limită ar fi fost 23 iulie, însă din cauza dificultăţilor tehnice neprevăzute iniţial, o comisie de specialişti ai APDM Galaţi a considerat că se poate acorda o prelungire, fără impunerea unor penalităţi.

„În primul rând, interesul nostru nu este de a impune nişte penalităţi, ci de a vedea, într-adevăr, această epavă scoasă din apele Dunării. Iar pe parcursul lucrărilor au fost întâmpinate impedimente care n-au fost luate în calcul la încheierea contractului”, a precizat directorul general al APDM Galaţi, Mihai Ochialbescu.

Valoarea contractului de ranfluare a epavei navei „Transilvania” este 3,8 milioane euro, lucrările fiind executate de Superquatro Grup.

Până în prezent, din epavă au fost îndepărtate două tronsoane, reprezentând aproximativ o treime din epavă. Teoretic, dacă nu apar noi dificultăţi tehnice, termenul suplimentar de trei luni ar fi suficient pentru finalizarea lucrării.

Cert este că firma contractantă va primi banii pentru lucrare doar în momentul în care întreaga epavă va fi scoasă din apele Dunării.

Citit 1447 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.