FIRMELE vor putea retrage, de luni, mai mulţi BANI din bancă
Foto: Sursa foto: Internet

FIRMELE vor putea retrage, de luni, mai mulţi BANI din bancă
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

De luni, retragerile de numerar din bancă, efectuate de operatorii economici, nu vor mai fi plafonate la 10.000 de lei pe zi, atât timp cât plăţile se vor face către persoane fizice, stabileşte un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial, potrivit avocatnet.ro.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 32/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 488 din 30 iunie, iar cele mai multe dintre prevederile actului normativ au intrat în vigoare la momentul publicării.

Totuşi, anumite dispoziţii ale documentului menţionat se vor aplica începând din prima zi a lunii august, adică de luni. Aşa se întâmplă şi cu modificările aduse Legii nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar, act normativ care, în prezent, plafonează (încă) la 10.000 de lei pe zi toate tranzacţiile în numerar efectuate între firme şi persoane fizice.

Prin urmare, de săptămâna viitoare, orice entitate, cu sau fără personalitate juridică (SRL, PFA, II/IF) va putea retrage din contul deschis la bancă o sumă mai mare de 10.000 de lei/zi, atât timp cât plata în numerar va fi efectuată către o persoană fizică şi va reprezenta contravaloarea unor achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituiri de împrumuturi sau alte finanţări, conform legii.

Actul normativ analizat mai stabileşte că, tot de luni, organizatorii de nunţi şi botezuri vor avea posibilitatea să solicite Fiscului, prin intermediul unei cereri, depăşirea plafonului de încasări în numerar de la persoane fizice. După depunerea cererii de către operatorul economic, organul fiscal va decide dacă aprobă noul plafon propus, decizia emisă în acest sens urmând să fie valabilă timp de un an, cu posibilitatea reînnoirii, la cererea solicitantului.

Citit 3012 ori Ultima modificare Vineri, 29 Iulie 2016 18:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.