Protest cu repetiţie la Finanţele gălăţene

Protest cu repetiţie la Finanţele gălăţene
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Angajaţii din cadrul Administraţiei Judeţele a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi au întrerupt şi ieri, 16 mai, lucrul în semn de protest faţă de prevederile noii legi de salarizare a bugetarilor, lege în urma căreia angajaţii din teritoriu ar fi dezavantajaţi în raport cu angajaţii ANAF din structurile centrale. Mai mult, conform sindicaliştilor, salariile ar urma să scadă, în unele cazuri chiar şi cu 20 - 35 la sută.

„Vom protesta până când ne vom face auziţi!”, ne declara, încă din cursul protestelor de luni, Anca Tudorache, liderul sindicatului „Sed Lex” Galaţi.

Angajaţii din Finanţe au protestat spontan şi în alte localităţi din ţară, iar astăzi se anunţă o zi importantă pentru mersul evenimentelor. Mai exact, potrivit preşedintelui „Sed Lex” la nivel naţional, Vasile Marica, liderii de sindicat din întreaga ţară vor merge la Bucureşti, la o întâlnire cu ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan. În ce măsură revendicările protestatarilor vor fi soluţionate, rămâne de văzut.        

Citit 2271 ori Ultima modificare Marți, 16 Mai 2017 19:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.