Noile contracte part-time bagă firmele în faliment

Noile contracte part-time bagă firmele în faliment
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Noile prevederi privind contractele part-time vor afecta, în România, peste un milion de locuri de muncă, iar cheltuielile rezultate nu vor putea fi suportate de către microîntreprinderi, a declarat Ovidiu Nicolescu, preşedintele de onoare al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), la finalul ultimei reuniunii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, desfăşurat la Palatul Victoria.

"Dacă la un milion de locuri de muncă se amplifică cheltuieli foarte mari, mai ales că majoritatea acestora sunt la microîntreprindere, există riscul ca o parte din acestea să nu poată să le suporte, iar atunci să intre în faliment sau să nu aibă angajări deloc", a spus Nicolescu.

Reprezentantul patronatelor a precizat că, pe subiectul contractelor part-time, premierul Mihai Tudose a afirmat că trebuie luată o măsură de combatere a muncii la negru, iar la discuţii nu a existat nicio propunere în acest sens. "A rămas să se studieze, iar noi sperăm să fim consultaţi", a susţinut Ovidiu Nicolescu.

Guvernul a aprobat, recent, o Ordonanţă privind unele măsuri pentru asigurarea plăţii de către angajator a contribuţiei pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parţial şi pentru cei cu plata în acord.        

Citit 3581 ori Ultima modificare Miercuri, 02 August 2017 13:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.